O lună până la liberalizarea prețurilor la gaze. Tot ce trebuie să știți

La 1 iulie se vor liberaliza prețurile la gaze naturale, iar 3,4 milioane de consumatori casnici, care sunt acum alimentați în sistem reglementat vor trece în piața liberă. Iată tot ce trebuie să știți, pentru a face o alegere cât mai potrivită pentru dvs.

Ce plătesc în factura de gaze și ce înseamnă liberalizarea

Înainte de a citi mai departe, trebuie să știți că factura dvs. de gaze este formată din: prețul gazului ca atare, tariful de transport, tariful de distribuție, marja furnizorului, acciza la gaz (nesemnificativă pentru consumul casnic) și TVA. Acum, toate sunt reglementate de stat, și ce se va schimba de la 1 iulie va fi doar prețul gazului ca atare și marja furnizorului.

Acum, în factura dvs, prețul gazului este de 68 de lei/MWh (sau 6,8 bani kWh) pentru ce este producție curentă, circa 90 de lei pentru gaze extrase din depozite (înmagazinate anterior), plus o componentă de ajustare din trecut pentru furnizori. La nivelul unui an, în medie 70% din gaz este acum livrat populației la 6,8 bani kWh, din producția curentă, iar restul, din înmagazinare, la circa 9 bani.

După liberalizare, acest preț al “mărfii gaz”, în care intră și marja furnizorului, nu va mai fi impus de stat, ca acum, prin ANRE, iar furnizorii de gaze vor avea prețuri de piață. Toate celelalte componente ale facturii: tariful de distribuție, de transport, acciza, TVA, case se adaugă prețului “mărfii gaz” în factura dvs rămân reglementate de stat.

Ce trebuie să fac? Dacă nu fac nimic, ce se întâmplă?

Întâi, ce ar trebui: Fiecare client casnic ar trebui, în teorie, să încheie un nou contract de furnizare, în condiții de piață concurențială, cu actualul furnizor sau cu oricare altul, până la data de 1 iulie. Consumatorii au primit deja, iar cei care nu, vor primi în această lună, scrisori de informare de la furnizorii lor actuali, care conțin inclusiv o ofertă cu prețurile de după 1 iulie. Le pot accepta, și se vor semna contracte noi, cu aceiași furnizori, le pot respinge fără să anunțe și vor semna contracte cu alți furnizori (vom arăta mai jos unde se găsesc toate ofertele) sau pot să nu facă nimic.

Deci, ce se întâmplă dacă nu fac nimic? Răspunsul scurt este: absolut nimic. Alimentarea cu gaze NU va fi oprită, iar furnizarea se va face, timp de un an de zile, începând cu 1 iulie, la prețurile din oferta furnizorului dvs pe care NU ați acceptat-o. Iar, oricând după 1 iulie, puteți semna un alt contract cu acest furnizor sau cu altul, fără costuri suplimentare.

Ce înseamnă schimbarea furnizorului

Majoritatea clienților casnici au contracte de furnizare reglementate cu Engie și cu E.On, cei mai mari furnizori de gaze din țară, de departe. Dacă doresc schimbarea furnizorului, este suficient să trimită o înștiințare de acceptare a ofertei unui alt furnizor, iar lucrurile se vor rezolva apoi fără vreo bătaie de cap din partea clientului, cel puțin în teorie. Dincolo de alte metode prin care puteți afla ce oferte sunt în zona dumneavoastră, puteți utiliza comparatorul de prețuri al ANRE

unde introduceți datele de consum (cea mai mică tranșă este pentru casnici), selectați racordarea la rețeaua de distribuție, apoi oferta cu toate tarifele reglementate incluse, pentru a vedea prețul final, și zona în care locuiți. Dacă găsiți o ofertă mai bună, și doriți să semnați contractul, este suficient să contactați furnizorul respectiv și să spuneți că doriți să acceptați oferta acestuia.

La ce să fiu atent când aleg oferta

În primul rând trebuie să vedeți care este prețul total pe care îl veți plăti acasă. Mulți furnizori aleg să vă prezinte doar acea componentă a “mărfii gaz” și spun “la care se adaugă tarifele reglementate de ANRE”.

Dacă nu doriți să calculați dvs care este de fapt prețul total, solicitați furnizorului oferta clară de preț, cu TOATE costurile incluse: tarif de transport și de distribuție și mai adaugați dor TVA, ca să vedeți prețul final.

Dacă doriți să calculați, atunci trebuie să știți că, în zona de distribuție a Distrigaz Sud Rețele tariful de distribuție este de 31 de lei/MWh, adică 3,1 bani/kWh, iar în zona de distribuție Delgaz Grid este de 30 de lei/MWh, adică 3 de bani/kWh, la care se adaugă tariful de transport prin rețeaua Transgaz, adică 9,5 lei/MWh (0,95 bani/kWh). Adunați toate aceste componente și obțineți prețul final de furnizare, fără TVA.

Ce preț nu ar trebui să aleg

În momentul de față, populația primește gaze la preț reglementat de stat mai ales de la Engie și E.On. Aceste prețuri sunt de 125 de lei/MWh pentru clienții Engie și de 136 de lei/MWh pentru clienții E.On. Prețuri finale, fără TVA. Orice ofertă cu prețuri mai mari decât cele reglementate NU trebuie luată în considerare, din mai multe motive. Primul este acela că prețul gazelor în piață, cel la care cumpără furnizorii gazele pentru a vi le vinde dvs acasă, este deja mai mic decât cel impus de stat și regăsit acum în facturi (68 de lei/MWh). Al doilea este că mecanismul de liberalizare presupune ca producătorii români de gaze trebuie să pună pe piață cantități de gaze, destinate furnizorilor pentru consumul populației, la prețuri mult mai mici decât cele reglementate. De exemplu, pentru consumul din iulie, Petrom și Romgaz vor vinde gaze și la 25 de lei/MWh.

Deci, nu este recomandat să alegeți acum prețuri finale peste cele reglementate, dar acesta este doar unul dintre lucrurile la care trebuie să fiți atenți.

Ce preț să aleg

Aici lucurile nu sunt simple, în a alege cel mai bun preț.

Cei doi mari furnizori, E.On și Engie, au fost obligate să vă facă oferte concurențiale, pentru a vă livra gaze și după 1 iulie. Le-ați primit acasă sau le veți primi luna aceasta. Ele sunt identice cu prețurile reglementate, pe care le plătiți acum, cu mențiunea că oferta Engie, de 125 de lei/MWh, este pentru toată țara, deci și pentru clienții E.On, unde oferta de preț este de 134 de lei. Trebuie să rețineți că furnizorii își asuma acest preț timp de un an, deci un an nu veți plăti mai mult dacă acceptați această ofertă.

Au apărut însă și oferte cu prețuri mai mici, sub cel reglementat, și până acum avem două cazuri: Gaz Vest și CEZ, cel puțin pentru București. Însă, deocamdată, aceste oferte, chiar dacă vorbesc despre contracte încheiate pe un an sau mai mult (nedeterminat în cazul CEZ) mențin acest preț ferm doar trei luni. Ulterior, el poate fi ajustat în funcție de prețul pieței, deci există posibilitatea de a plăti mai mult, chiar în perioada de iarnă.

Ofertele cu abonament! De ce trebuie să le studiați înainte de a le respinge

Mai mulți furnizori au în oferte și o componentă de rezervare, adică un abonament zilnic pe care îl plătiți, pe lângă consumul de gaze. Înainte de a respinge oferta pe motiv că “vi se bagă pe gât” un cost suplimentar, trebuie să vă faceți niște calcule, care țin de consumul dvs. Este posibil ca o ofertă cu abonament, dar cu un preț ceva mai mic al gazului, să fie mai bună decât una standard, fără acest abonament zilnic, dacă locuiți la casă și consumați mult, mai ales iarna. Dacă, dimpotrivă, consumați puțin, doar poentru aragaz, oferta cu abonament ar trebui cel mai probabil respinsă.

Am ales pentru exemplificare oferta CEZ, care are un abonament de 0,4 lei/zi, dar aplicabil doar șase luni pe an, în perioada de iarnă. Am socotit comparativ cu oferta Engie, care are preț fix pe un an, fără abonament (Engie are și oferte cu abonament) dar am ales așa pentru exemplificare.

Socotim consumul unui apartament mai mare sau al unei locuințe unifimaliale (case), de circa 250 metri cubi pe lună, unde gazul este folosit și pentru încălzire, iarna. La prețurile actuale din  oferta CEZ, dacă ele vor rămâne la fel (nu știm, prin ofertă sunt garantate doar trei luni, deci nu și la iarnă) factura ar fi de 310 lei pe lună, gazul, plus 12 lei pe lună abonamentul, în total 322 de lei. Engie, furnizorul majorității bucureștenilor, are ooferta (fără abonament, cu preț fix tot anul), de 125 de lei/MWh, de la 1 iulie, la fel ca prețul reglementat. La consumul de 250 mc (2,63 MWh) ies 329 de lei pe lună, deci ușor peste cât ați plăti la CEZ. Precizăm însă că prețul Engie este ferm timp de un an.

Mare atenție când vă faceți calculele: trebuie să știți că atunci când citiți contorul de gaz, vedeți metri cubi, nu MWh. Conversia este, în medie, de 0,011 MWh la un metru cub, funcție de puterea calorifică a gazului, sau 11 kWh.

Puteți oricând schimba furnizorul, dar…

Trebuie să știți că legislația va oferă posibilitatea de a schimba oricând funizorul de gaze, dacă doriți acest lucru pentru că ați găsit o ofertă mai bună. Toţi clienţii finali de gaze naturale au dreptul să îşi schimbe furnizorul, cu respectarea condiţiilor contractuale, în termen de 21 de zile de la data solicitarii. Procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe. Trebuie de asemenea să știți că nu trebuie decât să anunțați noul furnizor că doriți să încheiați contractul cu el, și el se va ocupa apoi de restul. Nu vi se va întrerupe în niciun moment furnizarea gazelor pe timpul acestui proces. Deci, chiar dacă alegeți acum alt furnizor și peste șlase luni de exemplu veți vedea o oefrtă mai bună, trebui să știți că aveți dreptul de a încheia contractul cu el și de a merge la cel cu oferta mai bună, dar, atenție, trebuie să citiți și următorul paragraf.

…în condițiile contractuale. Deci, citiți TOT contractul!

Înainte de a semna un nou contract, fie cu actualul furnizor pentru oferta nouă, fie cu alt furnizor, trebuie să citiți atent TOT contractul, cu toate clauzele lui, inclusiv cele legate de denunțarea sa ulterioatră înainte de termen. Trecerea la alt furnizor, dacă vă doriți asta înainte de a termina contractul cu cel existent, este posibilă și gratuită, cum am spus mai sus, dar cu condiția de a vă respecta obligațiile din contractul vechi. Or, aici trebuie să fiți atent, și vă dăm un singur exemplu! Există acum oferte cu discounturi sau prețuri mici pentru o anumită perioadă, sau chiar cu posibilitatea unor servicii suplimentare gratuite sau a achiziției unor echipamente în condiții mai avanatajoase, etc., deci furnizorul, pentru a “vă lua” drept client își asumă niște costuri. Însă, în contract sunt trecute și obligațiile dvs. dacă acceptați oferta. Iar în unele scrie, de exemplu, că, dacă renunțați la contract mai devreme decât termenul stabilit, ați putea plăti penalități egale cu valoarea consumului pe perioada rămasă între momentul în care renunțați și cea la care se termina de drept contractul, sau a unei luni sau mai multora de consum.

Deci, atenție la TOATE detaliile din contract!

5 Comments

  1. Buna ziua,
    Pentru corecta informare a clientilor casnici este de mentionat ca ENGIE nu are oferte de furnizare gaze naturale cu pret fix un an („Trebuie să rețineți că furnizorii își asuma acest preț timp de un an”) intrucat toate ofertele se completeaza cu „Conditiile generale de furnizare”, care pot fi consultate pe site-ul companiei. In acest document, la capitolul 7 ” Modificarea circumstantelor”, art. 7.1 este mentionat ca pretul poate fi modificat in momentul modificarii „referinței pentru prețul gazelor din producția internă”. Ca urmare, furnizorul nu isi asuma nimic!
    Toate cele bune!

  2. Mai mult ca sigur marea majoritate a populatiei nu va intelege pe deplin aceasta liberalizare la gaze iar apoi la curent electric.Multi vor fi pacalati…….

  3. Buna ziua, nu am terminat de citit articolul, (insa o voi face), dar trebuie sa rectificati un lucru: clientii casnici NU platesc acciza!! in articol se spune ca este nesemnificativa, ceea ce este fals, casnicii sunt scutiti de acciza!

  4. ok, am revenit, si nu mai continui sa citesc… 68 lei/MWh=6.8 lei/kWh??? cine a scris articolul acesta???

Dă-i un răspuns lui Grozea Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *