O firmă americană cu centru de cercetare în Silicon Valley face contoare inteligente de electricitate în România. Are contract cu Electrica

Networked Energy Services (NES), o companie americană specializată în infrastructura inteligentă de energie electrică, a început să producă smartmetere-contoare inteligente de energie electrică – la Timișoara, potrivit unor surse din industria energetică.

NES, a cărei tehnologie este folosită pentru 40 de milioane de contoare inteligente în 25 de țări, a început din acest an să producă aceste contoare la Timișoara. Potrivit surselor noastre, compania americană fabrică aceste contoare în parteneriat cu o altă companie  americană, specializată în producția de componente electronice, Kimball Electronics, care are o fabrică la Timișoara.

Încă din primăvara anului trecut, NES anunțase semnarea unui parteneriar cu o companie producătoare de echipamente (Contract Electronics Manufacturer) pentru a produce contoare inteligente la Timișoara, dar niciun anunț nu a mai fost făcut ulterior.

NES produce aceste echipamente inteligente de măsurare a energiei electrice la Timișoara și pentru că este implicată într-un contract prin care va livra zeci de mii astfel de contoare companiei de distribuție și furnizare Electrica, care este, alături de Enel, cel mai mare distribuitor de energie electrică din România, fiecare companie deținând câte trei dintre cele opt zone de rețea din România.

La începutul lui aprilie, NES anunța că Electrica a solicitat instalarea a încă 32.000 de contoare inteligente ale companiei americane cu softul și modulul de comunicație aferent acestor echipamente. NES informa atunci că partenerul din România pentru instalarea acestor contoare este compania românească Adrem Invest. De altfel, Adrem, companie condusă de Corneliu Bodea, un cunoscător al pieței românești de energie, apare și pe lista partenerilor globali ai NES.

Potrivit surselor noastre, la acest moment contractul dintre NES și Electrica presupune montarea a circa 50.000 de contoare pentru compania de distribuție din România. Ar fi în curs discuții și ca un alt producător să fabrice contoare, mai cunoscut publicului larg, AEM, tot din Timișoara.

Întrbarea care se pune este de ce s-ar chinui o companie americană să producă doar câteva zeci de mii de contoare în România în loc să le aducă din altă parte. De fapt, ar putea fi vorba despre mult mai mult.

Acest lot de contoare, produs de NES și instalat de Adrem, ar fi doar o mica parte, un program pilot de instalare doar în una dintre cele trei zone de distribuție al Electrica, Transilvania Nord. Business-ul vizat ar fi instalarea a circa un million de contoare inteligente, în toate cele trei zone de distribuție ale Electrica, potrivit surselor noastre.

Potrivit descrierii de pe pagina proprie de internet, NES are sediul în Statele Unite, cu centre de cercetare și dezvoltare în Silicon Valley, Dakota de Nord, dar și mai aproape de noi, în Polonia, și oficii de vânzări în mai multe zone din lume.

Electrica are cele mai puține smartmetere montate în rețeaua sa distribuție, calculat ca procent din locurile de consum. Potrivit unor date ale ANRE, publicate de site-ul de specialitate investenergy.ro, la finalul anului 2019 SDEE Transilvania Sud avea doar 2,3% din locurile de consum dotate cu smartmeter, SDEE Transilvania Nord 1,1% și SDEE Muntenia Nord 1%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *