O factură de 100kWh a unui client casnic va fi mai mare cu 5-10 lei după 1 ianuarie – estimare Sorin Elisei, Deloitte

“Pe baza unor analize preliminare, în condițiile actuale, estimez că vorbim despre o creștere a facturii cu valori cuprinse între 5 și 10 lei, la un consum mediu la nivel național în jurul a 100 kWh per gospodărie”, a declarat Sorin Elisei, specialist în probleme de energie și director la firma de consultanță Deloitte, la Digi 24.

El a explicat și de ce o creștere a facturii plătite de populație acum la preț reglementat de stat este inevitabilă de la 1 ianuarie, momentul în care piața de energie electrică pentru casnici se va liberaliza, iar prețurile actuale reglementate nu se vor mai aplica.

“Prețurile reglementate valabile până la 31 decemebrie 2020 sunt mai mici decât prețurile la care se tranzacționeaza energia electrică pentru anul 2021. Prețurile de achiziție ale energiei electrice din piață au crescut. Dacă la începutul lunii noiembrie ofertele producătorilor de pe platformele OPCOM aveau un preț de pornire de 225 lei/MWh , la 15 decembrie aceste prețuri crescuseră la 255 de lei/MWh, a explicat Elisei la Digi24.

El a mai arătat că, pe baza datelor din piață, oferte concurențiale mai bune decât prețurile reglementate de acum sunt excluse.

Amintim că de la data de 1 ianuarie 2020, prețurile reglementate la energie electrică vor dispărea, iar piața va fi liberalizată. Cine nu alege până atunci o ofertă concurențială, de la actualul furnizor sau de la altul, va plăti un preț de serviciu universal al furnizorului său de ultimă instanță, preț care va fi anunțat cel mai probabil săptămâna viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *