O dronă a pătruns sâmbătă dimineaţă în spaţiul aerian al Bulgariei dinspre România şi a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar, a declarat premierul Rumen Radev, în urma unei reuniuni a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniştri, transmite BTA.
Incidentul s-a produs în imediata apropiere a fostului punct de trecere a frontierei Kardam, situat la graniţa dintre Bulgaria şi România, şi la aproximativ 1.000 de metri de o staţie de comprimare a gazelor de pe traseul gazoductului Trans-Balkan, potrivit premierului bulgar.
Radev a precizat că drona s-a prăbuşit într-un lan de floarea-soarelui. Zona a fost izolată, iar autorităţile au intervenit pentru gestionarea incidentului.
Nu au fost raportate victime şi nici pagube la infrastructură, a mai declarat premierul bulgar.






