Numărul de angajaţi ai ANRM se dublează, salariile se plătesc din redevenţele plătite de companii, în cotă de 5%

Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale, instituţia care se ocupă de reglementarea operatorilor din sectorul petrolier şi minier, inclusiv de calculul şi colectarea redevenţelor, îşi va dubla personalul. Motivul: va avea mai mult de muncă, pentru că va creşte volumul operaţiunilor petroliere.

„Raportat la atribuțiile Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, în special celeprivind domeniul petrolier, unde se preconizează o crestere semnificativă a volumului de operaţiuni petroliere, structura organizatorică actuală, numărul de personal și modul de finanțare ale acestei autorități competente considerăm că trebuie reanalizate și modificate astfel încât să s e asigure întărirea capacității administrative atât la nivel central cât și la nivel teritorial”, scrie în fişa bugetară a instituţiei, care este în subordinea Secretariatului General al Guvernului.

„Faţă de aceste împrejurări menţionate s-a inițiat un proiect de act normativ de modificare a structurii organizatorice a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, creșterea numărului de posturi, modificarea regimului de finanțare și instituirea posibilității organizării de compartimente de control regional, alături de compartimentele de inspecție teritorială.Compartimentele de control regional, menționate anterior, vor fi distincte față compartimentele teritoriale de inspecție, adăugându-se acestora din urmă în structura Agenției Naționale pentru Resurse Minerale” mai scrie în fişă.

Potrivit aceluiaşi document, numpărul de angajaţi se va dubla, iar salariile vor fi susţinute din perceperea unei cote de 5% din valoarea redevenţelor plătite de companiile care extrag gaze, petrol, sau derulează operaţiuni din aria minieră.

„Prin aceasta noua forma de organizare a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, finatarea va fi integral din venituri proprii, respectiv din reținerea unei cote de 5% din sumele încasate cu titlu de redevență petrolieră. Valoarea cotei de 5% din sumele încasate cu titlu de redevență petrolieră a fost determinată de necesarul de finanțare al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale din perspectiva reorganizării acestei autorități publice, în special în ceea ce privește creșterea numărului de personal de la 126 la 240 de posturi și înființarea de compartimente regionale de control”, se arată în document.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *