Nuclearelectrica se gândeşte să facă mini-reactoare nucleare în România, cu americanii de la NuScale

SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) anunţă că a semnat un Memorandum de Înţelegere cu NuScale Power în vederea realizării unui schimb de informaţii tehnice şi economice cu privire la tehnologia nucleară inovatoare dezvoltată de NuScale.

Scopul acestui memorandum este evaluarea dezvoltării, autorizării şi construcţiei reactoarelor modulare mici (SMR) ca o potenţială soluţie pe termen lung pentru România.

Tehnologia SMR a NuScale este prima şi singura la nivel global supusa unei evaluari de certificare a proiectului de catre Comisia Nucleara de Reglementare (NRC) din Statele Unite. Evaluarea proiectului realizata de NRC este stabilita a fi finalizata in septembrie 2020. NuScale a semnat de asemenea Memorandumuri de Intelegere pentru evaluarea tehnologiei SMR cu Iordania si Canada.

Energia nucleară furnizeaza 20% din consumul intern in Romania, iar SNN este singurul operator al unei centrale nucleare in Romania.

„Cu multi ani de experienta in industria nucleara, SNN intelege necesitatile energetice specifice ale Romaniei”, spune John Hopkins, Presedinte si Director General al NuScale. “NuScale asteapta cu nerabdare sa prezinte o tehnologie nucleara sigura, scalabila si fiabila si sa colaboreze cu SNN pentru a determina ce rol poate juca tehnologia NuScale in viitorul energetic al Romaniei”.

“Departamentul pentru Energie aplauda acest acord important in vederea evaluarii modului in care tehnologia reactoarelor mici modulare ar putea fi utilizata in Romania”, a spus Secretarul SUA pentru Energie, Rick Perry. “Departamentul pentru Energie a sprijinit multe noi abordari de producere de energie electrica, inclusiv aceasta tehnologie inovatoare. Suntem entuziasti in ceea ce priveste posibilitatile viitoare si faptul ca suntem implicati in dezvoltarea unei tehnologii nucleare de ultima generatie”.

“Ca singur producator de energie nucleara in Romania, vedem un potential crescut in tehnologia SMR datorita energiei produse curate, sigure si accesibile ca pret “ a spus Cosmin Ghita, Directorul General al Nuclearelectrica. “Ne dorim sa cooperam cu NuScale pentru a vedea modul in care tehnologia lor inovatoare poate aduce beneficii consumatorilor si necesitatilor energetice ale Romaniei”.

NuScale dezvolta o centrala nucleara pe baza de reactoare modulare cu apa usoara pentru a furniza electricitate, incalzire termica, desalinizare. Proiectul innovator al reactorului mic modular (SMR) are la baza o constructie modulara integral fabricata de NuScale capabila sa genereze 60 MW de electricitate utilizand o versiune sigura, redusa ca dimensiune si scalabila a tehnologiei reactoarelor cu apa sub presiune. Proiectul scalabil al NuScale: o centrala nucleara poate acomoda pana la 12 module individuale, care ofera beneficiile unei tehnologii fara emisii de carbon si reduce angajamentele financiare asociate unei centrale nucleare cu o productie de ordinul gigawatilor. Investitorul majoritar al NuScale este Fluor Corporation, o companie globala de inginerie, procurare si constructie cu o traditie de 60 de ani in industria nucleara comerciala.

NuScale are sediul în Portland, Oregon, SUA şi birouri în mai multe oraşe americane, dar şi în Londra, Marea Britanie.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *