Profitul Nuclearelectrica la trei luni a crescut cu 90%. În 2021, au crescut vânzările pe piețele OPCOM și au scăzut cele spot

Nuclearelectrica, compania controlată de stat care operază centrala nucleară de la Cernavodă a raporat un profit net în creștere, atât pentru trimestrul trei al anului, cât și pentru primele nouă luni ale anului.

Profitul net al Nuclearelectrica în trimestrul trei al anului în curs, adică cel în care s-au consemnat cele mai mari creșteri de prețuri din piața de energie electrică, a fost de 255 de milioane de lei, față de 134 de milioane raportate în aceeași perioadă a anului trecut.

Această creștere cu 90% a profitului net a survenit pe fondul creșterii substanțiale a veniturilor din exploatare (804 milioane de lei în T3 2021 față de 594 milioane în T3 2020), peste creșterea cheltuielilor:  504 milioane față de 445 de milioane.

Pe ansamblul primelor nouă luni ale aului, Nuclearelectrica a raportat un profit de 640 de milioane de lei, în creștere cu 34% față de primele trei trimestre din 2020, la o creștere, atât a veniturilor din exploatare, cât și a EBITDA, de circa 23%.

Energia electrică produsa și livrata in Sistemul Energetic National de către cele două unități nucleare de la Cernavodă a fost de 7.57 TWh in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2021, în scădere cu 1,5% față de primele nouă luni din 2020. Dacă ne referim doar la trimestrul al treilea, centrala nucleară a livrat 2,68 TWh, cu aproape 23% față de perioada echivalentă din 2020.

Vânzări în creștere pe contracte bilaterale și în scădere pe spot

Compania a vândut în piață circa 8 TWh de energie electrică în primele nouă luni ale anului, puțin peste producție (a mai și cumpărat). 86% din vânzări s-au făcut pe piețele la termen (incluzând și furnizarea proprie), la prețul de 250 de lei/MWh, în medie. 13,7% a fost vândut pe piețele spot și intraday, la un preț mediu de 343 de lei/MWh.

Nuclearelectrica arată că a vândut mai mult pe piețele de contracte bilaterale și mai puțin pe spot comparativ cu anul trecut, iar prețul obținut pe piețele OPCOM este, în medie, sub cel din 2020. Cităm din raport:

“Cantitatile de energie electrica vandute pe piata concurentiala a contractelor bilaterale au reprezentat in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2021 o cota procentuala de 86% din volumul total al energiei electrice vandute, fata de o cota procentuala de 51,1% inregistrata in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020.

Pretul mediu de vanzare pe contractele bilaterale in aceasta perioada a fost de 250,17 lei/MWh (cu Tg inclus), inregistrand o scadere de 6,2% fata de pretul mediu inregistrat in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020, de 266,81 lei/MWh (cu Tg inclus) (…)

Pe piata spot (PZU si PI), in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2021 s-a vandut o cantitate de energie electrica reprezentand 13,7% din volumul total de vanzari, fata de o cota procentuala de 29,9% inregistrata in aceeasi perioada a anului 2020. Pretul mediu de vanzare a energiei pe piata spot (PZU si PI) realizat de SNN in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2021 a fost de 343,79 lei/MWh (cu Tg inclus), fata de 159,46 lei/MWh (cu Tg inclus) inregistrat in aceeasi perioada a anului 2020”.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.