Nuclearelectrica nu poate finaliza, de una singură, un reactor nou la Cernavodă – director

În contexul în care, pe fondul unui eşec cu investitorul chinez, oficialii din energie au opinat că firma de stat Nuclearelectrica ar putea finaliza din resursele proprii măcar un reactor nuclear,  directorul financiar al companiei  spulberă însă speranţele: în actualele condiţii de piaţă, compania nu poate costrui singură un reactor.

“Sunt un om de finance. Din punct de vedere finance, Nuclearelectrica nu poate realiza, de una singură, investiţia într-o centrală nucleară nouă, chiar şi cu un reactor. În momentul de faţă, nu există un model de business, la actualul preţ al energiei, fără o schemă de subvenţionare care să permită să facă profitabilă construcţia unei centrale nucleare noi. Şi în cazul nostru, chiar dacă vorbim despre un brownfield project-pentru că încercăm să continuăm deja investiţiile realizate la unităţile 3 şi 4, avem nevoie de un cadru legislativ în care să se asigure o rentabilizare a investiţiei”, a declarat directorul financiar al Nuclearelectrica, Adrian Gabriel Dumitriu.

El a făcut această declaraţie la Profit Energy Forum, răspunzând unei întrebări venite din partea noastră.

“Nuclearelectrica nu are capabilităţi, din punct de vedere financiar, decât de a finaliza proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 (costul este de 1,5 miliarde de euro-n.red.) . Pentru o construcţie de un reactor sau două reactoare, avem nevoie de un investitor suplimentar, în afară de Nuclearelectrica. Da, Nuclearelectrica va veni cu această componentă de construcţii civile pe care o ştim încă din copilărie-toţi am mers cu trenul la mare, când eram copii, şi vedeam cei cinci cilindri care se construiau la Cernavodă. Se vede cu ochiul liber, din situaţiile noastre financiare. De unde să scoatem câteva miliarde de euro? Că lipsesc, pur şi simplu”, a detaliat Dumitriu.

El a explicat că schema de finanţare prin contractele de diferenţă (CfD), necesară pentru dezvoltarea proiectelot nucleare, încă nu a părăsit stadiul de proiect. „Momentan, nu avem schema de CfD finalizată. Nu avem aşa ceva în România, niciun investitor nu poate lua o decizie de investiţie fără a avea o predictibilitate a modelului de business. Studiul pentru CfD este încă în dezbatere publică, la Ministerul Energiei, dar nu s-a mers mai departe. Trebuie să fie un proiect de lege care să ajungă în Parlament şi să fie votat ca atare”, a explicat Dumitriu.

L-am întrebat pe CFO-ul companiei despre acest lucru în contextul în care, recent, Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei a spus în vară că Nuclearelectrica ar putea să finalizeze de una singură măcar un reactor nuclear, în condiţiile în care negocierile cu firma chineză China General Nuclear pentru finalizarea reactorelor 3 şi 4 eşuează.

“Nuclearul capătă o importanţă tot mai mare, fie că vorbim despre această componentă actuală, fie că vorbim în o altă abordare, cel puţin a unui grup. Trebuie să mai dezvoltăm cel puţin una sau două unităţi în România. Dacă nu se materializează (negocierile cu partenerul chinez pentru construirea reactorelor 3 şi 4 în regim de parteneriat public-privat-n.red.), compania are scenariul de analiză financiară pentru dezvoltarea unei unităţi”, a declarat Vişan în luna iunie.

Întrebat atunci care ar fi condiţiile care ar conduce la eşuarea proiectului actual cu partenerul chinez, Vişan a spus că “unele condiţii ale partenerului pot fi suportate sau nu”, după care a vorbit despre “necesitatea de a promova energia nucleară în România ca energie de bază”.

Pe de altă parte, aşa cum aţi putut citi aici, inclusiv studiul de adecvanţă al SEN pentru perioada 2020-2030 arată că România va avea capacităţi nucleare noi abia în anul 2030. În acel an, capacitatea instalată netă în nuclear ar urma să crească de la 1.300 MW, cât are acum, la 1.970. Deci, potrivit estimării operatorului de transport şi sistem, abia peste zece ani, România va avea un reactor nou. Unul, nu două.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *