
„Problemele punctuale au fost identificate cu ocazia testelor pentru resincronizarea la Sistemul Energetic Naţional, după perioada de oprire planificată începută în data de 9 mai 2021 şi se află în prezent în analiză şi remediere. SN Nuclearelectrica SA va reveni cu informaţii privind resincronizarea la SEN a Unităţii 2 CNE Cernavodă, după finalizarea lucrărilor de remediere. Precizăm faptul că lucrările nu impactează securitatea nucleară, personalul sau populaţia, acestea realizându-se cu respectarea procedurilor specifice centralei”, se mai arată în documentul citat.
Ca de obicei, compania nu a anunțat când va reporni Unitatea 2, dar datele Transelectrica arată că pornirea se va face în data de 14 iunie, începând cu ora 09.00. Unitatea va fi sincronizată dimineață și apoi deconectată din nou de la SEN după amiază la pra 14.30. Va ajunge la capacitatea nominală de 700 MW abia marți, 15 iunie, la 21.30
Centrala nuclearoelectrică Cernavodă asigură funcţionarea în siguranţă a Unităţilor nucleare 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007.