„Nu putem avea un preţ mic la energie şi, în acelaşi timp, să facem şi investiţii” – Badea, Hidroelectrica

Preţul energiei plătite de consumatorii finali nu poate să fie în acelaşi timp şi mic, şi să acopere investiţiile necesare în sectorul energetic, iar diferenţa este la nivelul unui pachet de ţigări, a declarat, marţi, Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica, la conferința „Focus Energetic”.

„Piaţa liberă este singura care poate să dea un preţ corect la consumator şi preţul acela care nouă ne este necesar să facem investiţiile. Să nu credeţi că putem avea şi preţ foarte mic la energie şi putem face şi investiţii. Trebuie să avem un preţ corect care să asigure ambele necesităţi. Pentru că dacă vă uitaţi în factura dumneavoastră, fiecare dintre noi dacă se uită acasă, 10% din factura de energie poate în procente pare foarte mult, dar în realitate… eu nu sunt fumător, dar mereu dau drept exemplu un pachet de ţigări, dar e mai scump pachetul de ţigări”, a susţinut Badea.

El a explicat că proiectele noi de investiţii se pot finanţa o parte din tarifele plătite de consumatori şi o parte prin granturile oferite de Comisia Europeană.

„Dacă acesta este preţul pe care trebuie să îl plătim în viitorul copiilor noştri ca să avem o energie curată, să trăim într-un mediu mai curat, eu unul sunt foarte dispus să îl plătesc. Şi mai mult de atâta. Dar trebuie şi un pic de curaj în a spune lucrurilor pe nume: dacă vrem investiţii, acestea trebuie susţinute de un tarif corect şi de mecanisme de finanţare. Până să ne gândim la tot felul de scheme de finanţare, precum feed-in tariff, contractele pentru diferenţă, certificatele verzi, trebuie să accesăm granturi europene”, a susţinut oficialul Hidroelectrica, în conferinţa Focus Energetic.

Badea a mai spus că se aşteaptă ca, de la 1 ianuarie, piaţa să fie mult mai agresivă odată cu liberalizarea, iar Hidroelectrica se pregăteşte să fie un competitor foarte serios pe segmentul de furnizare către consumatorii finali.

La rândul său, prezent la acelaşi eveniment, Petre Stroe, directorul general al furnizorului MET Energy, a arătat că discuţiile legate de preţuri vin în context electoral, însă tabloul este mult mai complex pe piaţa de energie.

„Preţul la consumatorii finali sunt o marotă, toată lumea discută despre preţul energiei pentru că apar perioadele electorale. Aşa cum spunea şi domnul Badea, mai devreme, măririle de preţ reprezintă mai puţin de un pachet de ţigări. Discuţia ar trebui nuanţată. Cred că trebuie introduse în calcul şi serviciile care sunt oferite consumatorului final şi definirea consumatorului vulnerabil”, a susţinut Stroe.

Joia trecută, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, pentru AGERPRES, că Hidroelectrica ar putea furniza direct populaţiei electricitate mult mai ieftină, ceea ce ar putea duce la scăderea tarifelor în toată piaţa.

Piaţa de energie electrică va fi liberalizată complet de la 1 ianuarie 2021, iar preţurile finale pentru consumatorii casnici nu vor mai fi stabilite de autoritatea de reglementare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *