Nova Power&Gas dezvoltă o reţea de gaze naturale în Huedin, judeţul Cluj; investiţie de 8,5 milioane lei

Nova Power & Gas, companie membră a grupului E-INFRA, dezvoltă reţeaua de gaze din oraşul Huedin, judeţul Cluj, investiţia ridicându-se la 8,5 milioane de lei, a anunţat marţi compania, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, proiectul, în valoare de 8,5 milioane de lei, continuă strategia grupului E-INFRA de a dezvolta infrastructura critică din România, prin investiţii private în proiectele esenţiale de utilitate publică.

„După inaugurarea din iunie a reţelei de distribuţie de la Moara, Suceava, am pornit deja un nou proiect pentru dezvoltarea reţelei de gaze naturale din Huedin, Cluj. Pentru noi, este un alt proiect care demonstrează rolul benefic al investiţiilor private în utilităţile publice pentru a reduce, pas cu pas, decalajul acoperirii României cu reţelele de gaze naturale înregistrat în raport cu statele din regiune. Cum am anunţat şi anterior, reconfirmăm strategia companiei de a investi, şi în anii următori, în noi concesiuni de gaz”, a afirmat Mircea Bica, CEO Nova Power & Gas.

Lungimea totală a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale ce vor fi dezvoltate în Huedin este de 34,5 kilometri, iar reţeaua va deservi cei peste 9.000 de locuitori ai oraşului.

Investiţia totală Nova Power & Gas în proiect, care cuprinde conducta de racord de înaltă presiune, staţia de reglare măsurare-predare Huedin şi înfiinţarea reţelei locale de distribuţie, se va ridica la 8,5 milioane lei.

Nova Power & Gas deţine concesiuni de gaze şi în Câmpulung Moldovenesc, municipiul Vatra Dornei şi comuna Sadova (Suceva), şi municipiul Stei (Bihor). Recent, compania a inaugurat şi o reţea de gaze naturale în comuna Moara, judeţul Suceava, în urma unei Investiţii de 6 milioane de lei.

Grupul E-INFRA mai deţine o concesiune în Bucureşti, pentru reţeaua metropolitană de fibră optică Netcity, alături de o reţea naţională proprie de fibră optică şi mai multe parcuri fotovoltaice.

Nova Power & Gas este o companie românească, activă pe piaţa de energie electrică şi gaze naturale încă din 2007, Nova Power & Gas răspunde nevoilor consumatorilor printr-o ofertă completă de servicii de furnizare de energie electrică şi gaze naturale în piaţa liberă.

Nova Power & Gas face parte din E-INFRA, grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie şi telecomunicaţii, alături de Netcity Telecom, Direct One, Electrogrup şi WESEE, cu peste 600 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 100 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *