Azi a avut loc a doua creștere de preț în benzinării din aceasă lună. S-a scumpit doar motorina, așadar crește diferența de preț față de benzină.
Stația Petrom – liderul pieței de distribuție a carburanților auto din România – de pe strada Brașov din București, monitorizată de noi, afișează azi, 7 noiembrie, un preț al benzinei standard de 7,07 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,15 lei pe litru.
Așadar, față de de ziua precedentă, Petrom a crescut prețul motorinei cu patru bani pe litru și a menținut prețul benzinei.
Este a doua modificare de preț din această lună, precedenta fiind precedenta fiind operată la 5 noiembrie, atunci când compania petrolieră a scumpit, la fel, doar motorina cu patru bani pe litru fără să umble și la prețul benzinei. Așadar, vedem că după ultimele evoluții crește diferența de preț dintre benzină și motorină.
Mai devreme, la 24 octombrie, Petrom a crescut prețul benzinei cu patru pe litru și a menținut prețul motorinei. Înainte de scumpirea de atunci, au avut loc două ieftiniri consecutive.
Potrivit datelor prezentate de companie în ultimul său raport financiar, în primele nouă luni ale acestui an vânzările totale de produse rafinate ale Petrom au crescut cu 9%, iar volumele vândute prin benzinării au crescut cu 4%
Prețurile petrolului au revenit pe creștere azi la începutul ședinței de tranzacționare din Asia, după ieftinirile de ieri provocatăe de vestea că Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, republicanii obținând și controlul asupra Senatului și, probabil, asupra Camerei Reprezentanților.
La momentul redactării acestui raport, petrolul Brent se tranzacționa la puțin sub 75 de dolari pe baril, iar West Texas Intermediate se tranzacționa la 71,63 dolari pe baril, ambele în creștere față de miercuri.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.