Azi a avut loc a patra modificare de preț a carburanților în benzinării din aceasă lună. S-a scumpit doar benzina, prețul motorinei a rămas la fel.
Așadar, față de de ziua precedentă, Petrom a ieftinit și benzina și motorina cu câte 3 bani pe litru.
Este a patra modificare de preț a carburanților din această lună. Precedenta a avut loc a avut loc pe 9 noiembrie, când Petrom a ieftinit benzina cu trei bani pe litru și a scumpit motorina cu doi bani pe litru. Cu alte două zile în urmă, Petrom a crescut prețul motorinei cu patru bani pe litru și a menținut prețul benzinei. Mai devreme, la 5 noiembrie, atunci când compania petrolieră a scumpit, la fel, doar motorina cu patru bani pe litru fără să umble și la prețul benzinei.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.
Potrivit datelor prezentate de companie în ultimul său raport financiar, în primele nouă luni ale acestui an vânzările totale de produse rafinate ale Petrom au crescut cu 9%, iar volumele vândute prin benzinării au crescut cu 4%.