Nouă modificare: Furnizorii mari de electricitate vor face un discount automat, pentru fiecare client, timp de șase luni. Facturile la energie electrică pentru 5,7 milioane de oameni vor crește mai puțin

Cei circa 5,7 milioane de clienți casnici de energie electrică rămași la 31 decembrie în piața reglementată vor plăti totuși facturi mai mici decât ce ar fi trebuit să plătească, în baza unui mecanism care va fi instituit de ANRE și aprobat mâine, potrivit mai multor surse din piață.

Autoritatea de Reglementare va schimba din nou legislația referitoare la liberalizarea pieței de electricitate pentru casnici și va interveni o schimbare majoră pentru ei circa 5,7 milioane de oameni care nu au semnat contracte de piață concurențială. Vom încerca să explicăm cât mai clar despre ce e vorba

Situația de acum

Clienții care plăteau prețuri reglementate la 31 decembrie 2020 și care nu au făcut nicio alegere, urma să plătească noile prețuri de serviciu universal, mai mari. Ei au două opțiuni să evite acest lucru.

Prima este de a schimba furnizorul, în baza proriei comparații a ofertelor tuturo și a alege cea mai bună ofertă.

A doua este de a semna oricând până la finalul lui ianuarie un contract pe o ofertă concurențială a aceluiași furnizor, la un preț evident mai mic decât cel de serviciu universal. În acest caz, indiferent de momentul semnării noului contract, până la 31 ianuarie, clientul care făcea această alegere primea înapoi de la furnizor, în baza unei regularizări, diferența de preț pentru consumul dintre 1 ianuarie și momentul la care a semnat noul contract.

Un proiect de ordin al ANRE, care încă nu a fost aprobat, extinde această perioadă până la 30 iunie.

Ce se schimbă

Potrivit unor surse din piață, după ultimele discuții între Minister, furnizori și ANRE, lucrurile se vor schimba. Astfel, cei 5,7 milioane de clienți care nu au făcut nicio alegere nu vor mai plăti prețul mare de serviciu universal în facturi. Ei vor fi facturați de furnizorul lor (Enel, Electrica, CEZ sau E.On) direct la prețul din cea mai bună ofertă standard pe care o are fiecare furnizor pentru piața concurențială.

Deci vor plăti, automat, un preț mai mic – în teorie cel mai mic preț posibil la acel furnizor, direct, fără să facă nimic momentan – deci nu mai există niciun motiv pentru a sta la coadă.

Iar asta începând chiar cu această lună.

Furnizorul îi va face așadar automat un discount clientului – diferența dintre prețul de serviciu universal și prețul din cea mai bună ofertă, lună de lună, care va fi evidențiat pe factură. Astfel, omul va fi conștient că oferta concurențială este mai bună decât prețul de serviciu universal și va vedea și cu cât, exact, în bani, pentru consumul său.

Momentan, din ce se cunoaște, acest mecanism va funcționa șase luni, până la 30 iunie. În tot acest timp, lună de lună, furnizorul îl va factura pe prețul din cea mai bună ofertă a sa, și îi va face discountul pe care i-l va evidenția în factură.

Dacă nici până atunci clientul nu a făcut o alegere – deci nu a acceptat o ofertă concurențială de la actualul furnizor sau nu a schimbat furnizorul, va rămâne să plătească prețul de serviciu universal. Atenție, va fi alt preț de serviciu universal, care va intra în vigoare de la 1 iulie pentru următoarele șase luni.

Reglementarea ar urma să fie aprobată de ANRE într-o ședință care va avea loc azi, deci cele scrise mai sus, care au fost aflate din surse, pot fi parțial modificate. Ceva în acest sens a spus azi și ministrul Energiei, Virgil Popescu, fără a fi foarte explicit însă:  “Omul nu se mai înghesuie la ghișeele furnizorilor, îi vine acasă factura pe ianuarie la prețul cel mai mic – deci preț de serviciu universal, discount, preț final de plată, care e egal cu prețul concurențial – în fiecare lună va fi informat despre cea mai bună ofertă a furnizorului, le poate vedea și pe celelalte din piață pe comparatorul ANRE, și șase luni poate studia și opta”, a scris Popescu pe facebook.

Nu putem spune exact care va fi influența în factură pentru că nu știm care va fi cea mai bună ofertă pe care o va înainta fiecare furnizor (Enel, CEZ, E.On sau Electrica)  pentru a vă calcula discountul. În teorie, această ofertă trebuie să fie una cu preț fix, fără abonament sau fără alte costuri pentru beneficii extra (asigurări, intervenții, etc.)

Clienții vor primi și un formular care se dorește mai simplu în care își vor manifesta opțiunea de a alege oferta concurențială la care plătesc de fapt energia și nu prețul de serviciu universal, mai mare. Vom reveni cu detalii când ordinul va fi publicat.

1 Comment

  1. Apropo de schimbarea furnizorului de energie electrica:

    Am trimis documentele necesare pentru schimbarea furnizorului de energie electrica la Hidroelectrica acum 1 luna.Mi-au confirmat primirea lor si trimiterea notificarii de reziliere la vechiul furnizor.
    Nici dupa 30 de zile nu am primit contractul de furnizare!!
    Am sunat la ei si cateva ori, au promis ca se ocupa dar nu se intampla nimic. Atata indolenta si nesimtire n-am mai pomenit.
    Acum ce fac? Platesc la vechiul furnizor la pret majorat de serviciu universal?

    Poate investigati .Sunt convins ca nu sunt singura persoana aflata in situatia aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *