Noua fabrică de mașini de spălat Arctic din Dâmbovița are o instalație fotovoltaică ce va produce 1.000 MWh pe an

Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, anunță că prima fabrică din România ce funcționează după principiile Industry 4.0, noua fabrică de mașini de spălat de la Ulmi (Dâmbvița) este 100% operațională și marchează astfel o etapă importantă în dezvoltarea companiei și a grupului-mamă Arçelik din  urcia

“Construită în numai 17 luni, pe o suprafață de peste 700.000 m2, noua fabrică din comuna Ulmi, județul Dâmbovița, implementează cele mai recente inovații tehnologice și procese de automatizare. Prin integrarea aplicațiilor de tip IIoT ( Industrial Internet of Things), inclusiv a echipamentelor inteligente, a dispozitivelor interconectate și a tehnologiilor de robotică cooperativă, aceasta va avea o capacitate de producție de 2,2 milioane de mașini de spălat pe an, fiind una dintre cele mai mari fabrici din Europa”, se arată în comunicat.

Relevant pentru noi este faptul că noua fabrică este una eco, inclusiv prin prisma faptului că are o instalație fotovoltaică deloc mică.

“Prin utilizarea celor mai noi tehnologii, noua fabrică contribuie de asemenea la lupta împotriva schimbărilor climatice. Datorită sistemului de tratare a apelor reziduale de nouă generație și a celui de colectare a apei pluviale, o cantitate de apă echivalentă cu consumul a 450 de gospodării va fi reciclată anual. În același timp, instalația fotovoltaică va produce 1 milion de kWh pe an, echivalentul consumului de energie electrică pe o perioadă de un an de către 350 de gospodării. Acest lucru înseamnă o reducere anuală de 363 tone a emisiilor de CO2. Pe lângă impactul ecologic redus, noua fabrică de la Ulmi a fost proiectată astfel încât să protejeze flora și fauna, prin crearea de noi habitate pentru păsări și alte diferite specii de viețuitoare”, se arată într-un comunicat al companiei

„Industry 4.0 nu înseamnă numai productivitate crescută. Înseamnă în primul rând sustenabilitate și atenție pentru un viitor mai bun. Datorită implementării tehnologiilor avansate, consumul de energie per produs se va reduce cu 28%. Apa folosită în procesul de producție va fi reciclată și refolosită în proporție de aproape 100%, deșeurile de plastic, metal, lemn, carton și metal vor fi colectate separat, iar fabrica este dotată cu sursă de energie regenerabilă, dar și cu zone verzi, în exterior și interior, pentru o calitate mai bună a aerului”, a declarat Murat Büyükerk, CEO Arctic.

“Recent, fabrica de mașini de spălat de la Ulmi a câștigat prestigiosul premiu „Lighthouse Network Factory” oferit de Forumul Economic Mondial. Prin această recunoaștere, a devenit unul dintre membrii comunității WEF Light House. La nivel mondial, doar 26 de astfel de fabrici au câștigat acest premiu până în prezent, iar anul acesta numai 10 companii au primit această recunoaștere. În plus, fabrica de mașini de spălat rufe Arctic este prima fabrică ce a primit acest premiu în zona greenfield”, mai arată comunicatul.

Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, este una dintre cele mai puternice companii din România, și în același timp unul dintre cei mai importanți angajatori și exportatori ai României. Cu peste 4.200 de angajați, inclusiv subcontractori, și o cifră de afaceri în 2018 de 2,32 miliarde de lei, compania exportă 83% din producția totală în peste 85 de țări.

Cu o istorie de aproape jumătate de secol, Arctic este parte din grupul Arçelik din anul 2002, perioadă în care și-a crescut atât cifra de afaceri, cât și capacitatea de producție cu peste 800%.

Compania deține, pe lângă noua fabrică de la Ulmi, și cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa continentală, unitatea de la Găești producând până în prezent peste 34 de milioane de aparate frigorifice.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *