KMG International (Rompetrol) a lansat pe 1 august programul de instruire dedicat studenților și absolvenților de studii superioare în domeniul tehnic, o tradiție de peste 20 de ani prin care Grupul asigură tinerilor specialiști șansa unei cariere în sectorul energetic, arată compania.
Together We Grow – Rompetrol Traineeship se va derula în perioada august – septembrie, fiind format din parte teoretică, parte practică, dar și o componentă de voluntariat.
În plus, cei 92 de studenți și absolvenți de studii superioare vor beneficia și de training-uri gândite pentru dezvoltarea competențelor de lucru în echipă, comunicare, responsabilizare, aplicate prin implicarea în proiecte cu impact în comunitate, arată compania.
“Per total, 60 de angajați Rompetrol cu rol de mentori se vor asigura că aceștia vor acumula cât mai multe informații noi, respectiv le vor fundamenta pe cele deja deprinse în timpul studiilor. Colegii noștri, specialiști în domeniu, vor fi alături de participanți atât în aprofundarea și înțelegerea cunoștiințelor teoretice, cât și pe teren, pe platformele Petromidia Năvodari, Vega Ploiești si Rompetrol Well Services din Ploiești”, mai spune compania.
Cei mai mulți tineri provin de la Universitatea „Ovidius” Constanța (33 de participanți), urmați de cei din Universitatea Petrol-Gaze Ploiești (19 participanți), Universitatea Maritimă Constanța (13 participanți), Universitatea Politehnica București (12 participanți), Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași (9 participanți), Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța (5 participanți) și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (un participant).
Companiile care vor sprijini, și în acest an, programul, sunt Rompetrol Rafinare, Midia Marine Terminal, Rompetrol Quality Control, Rominserv, Rompetrol Well Services și Rompetrol Energy.
Ca o noutate în acest an, Trainee-ii vor fi împărțiți în trei grupe și vor fi organizate sesiuni de Leadership Experiențial, în care vor fi simulate situații de management, proiecte concrete pentru comunitate și întâlniri cu lideri din diverse zone de activitate. Acest modul special este conceput pentru a testa capacitatea de adaptabilitate și inovație a participanților, care vor trebui să simuleze luarea deciziilor în timp real și evaluarea rezultatelor.
Pe parcursul celor două luni, Trainee-ii vor fi remunerați financiar, iar la finalul lunii septembrie, la închiderea programului, vor primi o certificare de absolvent Together We Grow – Rompetrol Traineeship, urmând ca o parte dintre participanți, care au arătat rezultate concrete în timpul instruirii, să fie selectați/ofertați pentru începerea unei cariere în cadrul Grupului KMG International (Rompetrol).
KMG International (Rompetrol), a sprijinit, prin acest program, pregătirea a peste 1.700 de persoane, sute dintre acestea activând și susținând industria energetică din România.
Rompetrol Rafinare operează Petromidia Năvodari, cea mai mare rafinarie din România și Vega Ploiești, singurul producător național de bitum și solvenți ecologici, dar și unica divizie de petrochimie din țară. Rominserv a fost înființată în 2001 prin fuziunea Diviziei de Construcții și Supervizare din cadrul Rompetrol, cu Divizia Mecano-Energetică din cadrul rafinăriei Petromidia și este contractorul general al Grupului KMG International. Midia Marine Terminal este operatorul lanțului de aprovizionare și stocare țiței al Grupului, inclusiv al terminalului offshore, un sistem unic pentru companiile care activează în România sprijinind activitatea Petromidiei prin cele peste 60 milioane de tone de țiței descărcate.
Rompetrol Quality Control este compania de laboratoare înființată în 2004 în cadrul rafinăriei Petromidia, care oferă toată gama de servicii de analize pentru produse petroliere, factori de mediu, evaluare noxe pe loc de muncă, analiza produselor petrochimice, precum și analize de biocarburanți.
Rompetrol Well Services este una din cele mai importante companii din segmentul de piață specific din România. Cu o experiență de peste 70 de ani, compania oferă o gamă largă de servicii specializate pentru sonde de țiței și gaze naturale.
Rompetrol Energy este compania responsabilă pentru implementarea proiectului de Cogenerare, una din principalele direcții de investiții susținută de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), în parteneriat cu Ministerul Energiei.