Nouă baterie de mare capacitate a primit autorizația de la ANRE. Are 230 MWh, tehnologie Tesla și va fi pusă în Brăila

Subsidiara locală a companiei slovene NGEN a primit autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de mare capacitate, de 230 MWh, Tesla LFP, în localitatea Tudor Vladimirescu din Brăila.

“Autorizație de înființare solicitată de societatea ENERGY STORAGE SOLUTIONS S.R.L. pentru realizarea noii capacități energetice Instalație de stocare a energiei electrice – IS Tudor Vladimirescu”.

Aceasta este una dintre deciziile luate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa de săptămâna trecută.

La momentul în care ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci, cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va activa în piața de energie.

Potrivit datelor de pe platforma Termene, firma care a primit autorizația de înființare este controlată  de divizia locală a companiei slovene NGEN. Instalația de stocare care a fost autorizată are o putere de 115,5 MW și o capacitate de 230 MWh, care se va conecta la una dintre cele mai mari stații electrice ale Transelectrica, Lacu Sărat, de  400/220/110 kV.

Potrivit datelor noastre, este vorba despre un sistem de baterii Tesla Megapack LFP, containere de baterii Tesla pe bază de Litiu-Fier-Fosfat

De altfel, în această primăvară, BERD a anunţat acordarea unui împrumut de 70 de milioane de euro companiei slovene de stocare a energiei NGEN Energetske Resitve, care va construi şi opera cinci sisteme de stocare a energiei prin baterii (BESS) în Letonia, Polonia, România şi Slovenia.

Sistemele de stocare, care vor fi furnizate de producătorul american Tesla, vor livra o capacitate totală de energie stocată de 302 MW, consolidând stabilitatea reţelei electrice în patru state membre ale Uniunii Europene. Acestea vor opera pe baza unui model comercial, vânzând energia generată direct pe piaţa angro, potrivit anunțului de atunci al băncii. Proiectul include un sistem de stocare în baterii în Letonia, două în Polonia, unul în România şi unul în Slovenia. Facilităţile din Letonia şi Slovenia vor fi printre cele mai mari instalaţii independente de baterii la scară utilitară de pe aceste pieţe.

NGEN Energetske rešitve d.o.o. este o companie integrata pe verticala din domeniul stocarii de energie, cu sediul in Slovenia.

Comitetul de Reglementare al ANRE a dat aprobări pentru noi proiecte energetice de peste 1.000 MW – autorizații de înființare dar și licențe de explotare comercială – într-o singură ședință, care a avut loc joia trecută, potrivit președintelui instituției, George Niculescu. Majoritatea autorizațiilor de înființare a fost pentru proiecte de baterii.

“O ședință de 1 GW. Și o premieră: stocarea a dominat autorizațiile aprobate astăzi de ANRE. Mai precis, 1.015,7 MW. Atât a aprobat astăzi Comitetul de Reglementare al ANRE.

Din cei aproximativ 811 MW pentru care am aprobat autorizații de înființare, peste 80% reprezintă stocare:

  • 669 MW stocare – 429 MW stand-alone și 240 MW adăugați altor capacități
  • 89 MW fotovoltaic
  • 53 MW eolian

Este o premieră și, mai ales, un semnal despre direcția în care se mișcă sistemul energetic românesc. Cuvântul de ordine devine stocarea”, a scris Niculescu pe pagina sa de facebook.

Citește și:

Se pun baterii de stocare a energiei pe bandă rulantă în România: Peste 300 MWh instalați doar în ultima lună

1.094 MW putere instalată și 2.310 MWh capacitate. Acestea sunt ultimele date publicate de Transelectrica referitoare la capacitatea de stocare a energiei electrice din România, valabile pentru data de 1 septembrie.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google