Noua bătaie de cap în procedura de schimbare a furnizorului de energie electrică: indexul contorului

Gradul redus de instalare de contoare inteligente de energie electrică la consumatorii casnici a ajuns să ridice o nouă problemă în procesul de liberalizare a pieței de electricitate pntru casnici: cine trimite indexul contorului, când și, mai ales, cu ce valoare.

În teorie transmiterea indexului contorului nu ar trebui să fie o problemă: cine dorește schimbarea furnizorului accepta oferta noului furnizor, îi trimite ultima factură, care conține indexul de la contor, îl împuternicește pe noul furnizor să încheie contractul cu vechiul furnizor, semnează noul contrat și gata – în 21 de zile este client al noului furnizor și începe să plătească energia consumată acestuia.

În practică, situația nu este atât de simplă, și chiar dacă nu este de natură a influența decisiv procesul de migrare a clienților, le poate da bătăi de cap, și lor și furnizorilor, și asta din cauza ratei slabe de digitalizare a rețelelor de distribuție.

Cum funcționează situația acum

Acolo unde nu există contoare inteligente instalate, consumatorul de energie electrică are două opțiuni – fie transmite lunar indexul contorului (majoritatea nu o fac, deși este simplu), fie plătește energia la un consum estimat, urmând ca, de două ori pe an, angajatul din partea firmei de distribuție (atenție, NU al furnizorului) să vină să citească indexul contorului. Astfel se emit celebrele facturi de regularizare.

Dacă ai plătit între timp mai mult, ți se reportează în viitoarea factură (scade) – situația cea mai întâlnită sau, mai rar, ți se dau banii înapoi dacă soliciți asta iar suma facturată în plus pe estimări depășește un anumit nivel.

Dacă ai plătit mai puțin pe consum estimat, plătești diferența până la cât ai consumat efectiv, în respectiva factură de regularizare.

Situația a mers până la momentul liberalizării pieței, dar problema apare acum, când se schimbă furnizorul.

În mod normal, când solicitați să deveniți client al noului furnizor, acesta primește indexul contorului dvs de la operatorul de distribuție al zonei în care vă aflați (îl cere) și, de când îl primește (în termenul celor 21 de zile) vă facturează el consumul, deci plătiți factura noului furnizor în baza contractului nou încheiat cu el.

În practică, în unele cazuri, evident cele pentru locurile de consum unde nu există smartmetere, lucrurile nu stau așa.

Reglementarea acestui transfer este făcută printr-un ordin al ANRE (105/2014) care aprobă Procedura de schimbare a furnizorului. Or, ea este destul de ambiguă referitor la situația în cauză, din cauza unui lucru: operatorul de distribuție nu e obligat să citească indexul contorului atunci când se face transferul.

Cităm din Ordin:

“Pentru clienţii casnici şi clienţii noncasnici mici nu este obligatorie citirea contorului de către OR (operatorul de rețea, distribuitorul) în ziua în care are loc schimbarea furnizorului, fiind permisă preluarea indexului autocitit de clientul final. Dacă OR are suspiciuni privind corectitudinea indexului comunicat de clientul final sau dacă clientul respectiv nu a transmis indexul autocitit, atunci OR determină valoarea măsurată corespunzătoare momentului schimbării prin citire, iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, prin estimarea consumului pe baza istoricului de consum sau a convenţiei de consum încheiate de clientul final respectiv”.

Așadar OD nu este obligat să și citească indexul contorului clientului care schimba furnizorul, ba chiar are și opțiunea trecerii unui index estimat, în cazul în care clientul nu îl comunică. Care estimat poate fi evident, mai mare. Legislația nu permite, din câte am aflat, regularizarea între furnizorul vechi de la care plecați, și cel nou, la care mergeți. Iar ultima factură trimisă noului furnizor nu este relevantă, pentru că și ea ar putea fi emisă tot în baza unui consum estimat.

La limită, interpretând legislația, există un termen de 42 de zile (deci dublu față de timpul pentru schimbarea furnizorului) pentru a se regla situația între vechiul furnizor și client. Cităm din același ordin: “În termen de maximum 42 de zile de la încetarea contractului, furnizorul/OR are obligaţia de a transmite clientului final factura cu decontul final de regularizare a tuturor obligaţiilor de plată. Clientul final are obligaţia să plătească contravaloarea facturii până la termenul scadent”.

Cu alte cuvinte, în termen de 42 de zile înțelegem că vi s-ar mai putea emite o factură de regularizare, după plata căreia să vă încheiați definit socotelile cu vechiul furnizor. În această perioadă nu veți primi factură de la noul furnizor ceea ce ar putea ridica semne de întrebare pentru clienți și, la limită, i-ar putea face pe unii  chiar să renunțe la ideea de a continua cu acest nou furnizor (De ce să mă mut la cineva care nu-mi trimite facturi?) chiar dacă acest furnizor nou nu are nicio vină.

Sfatul de bază pentru clienți este acela ca, în procesul de schimbare a furnizorului să trimită, pe lângă ultima factură, și indexul contorului, la zi, citit de el.

Cum s-ar fi putut evita situația

Cel mai simplu prin instalarea de contoare inteligente. Există limitări fizice pentru OD în a citi “de pe teren” toți indecșii contoarelor celor care vor să schimbe furnizorul, dacă  mulți utilizatori ai rețelei solicită în același timp acest lucru. Adică să vină operatorul la locul de consum din teren, să citească acele contoare, și apoi OD să trimită datele noului furnizor.

Un contor inteligent, care este legat permanent la distribuitor și are un flux continuu de comunicație exact asta face – trimite în timp real, sau cât mai aproape de timp real datele de la locul de consum către OD, deci lucrurile ar sta mult mai simplu. S-ar termina astfel și cu practica estimărilor de consum și a regularizărilor.

Însă, potrivit unor date mai vechi ale ANRE, dar ultimele disponibile, în decembrie 2019, din cei circa 8,7 milioane de clienți casnici, doar 1,05 milioane de clienți aveau instalat un smartmeter – Enel fiind lider (cu peste 660.000 în trei zone de distribuție), iar Electrica fiind codașă, cu nici 50.000, tot în trei zone de distribuție.

 

1 Comment

  1. In practica nu e chiar asa.
    Eu am schimbat furnizorul.Fostul furnizor a mai emis o factura finala pentru perioada cuprinsa intre ultimul index trimis de mine si data efectiva se schimbare a furnizorului, bazata pe istoricul de consum.A fost calculata corect.Dupa aceasta, am transmis indexul la noul furnizor.
    Problema e alta: noul furnizor, Hidroelectrica, se pare ca e depasit logistic de numarul de clienti de retail.Dupa 12 zile inca nu a emis factura.Treaba lor.Eu o sa trimit indexul lunar.Sa factureze cand vor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *