Ce legătură există între tensiunile din Strâmtoarea Hormuz, un prosumator din Alba Iulia, un contor inteligent instalat într-un apartament din București și stabilitatea Sistemului Energetic Național? La prima vedere, foarte puțină. În realitate, toate fac parte din aceeași ecuație. Dacă în urmă cu doar câțiva ani securitatea energetică era explicată aproape exclusiv prin resurse, infrastructură și securitatea aprovizionării, astăzi ea depinde din ce în ce mai mult și de deciziile pe care le iau milioane de consumatori. Iar aceasta este, probabil, cea mai profundă transformare produsă de tranziția energetică și una despre care încă vorbim prea puțin.
Opinie de Alexandra Diala
Securitatea energetică reprezintă unul dintre conceptele fundamentale ale politicilor energetice europene și, în același timp, unul dintre cele mai stabile repere ale literaturii de specialitate. Modelul celor patru dimensiuni ale securității energetice, consacrat de Benjamin Sovacool: disponibilitate, accesibilitate, suportabilitate și acceptabilitate, continuă să ofere unul dintre cele mai solide cadre pentru evaluarea performanței unui sistem energetic.
Totuși, ritmul fără precedent al transformărilor generate de tranziția energetică ridică o întrebare legitimă: mai surprinde acest model întreaga complexitate a sistemului energetic de astăzi?
Am început să caut răspunsul la această întrebare cu aproape un deceniu în urmă, în cadrul cercetării mele doctorale dedicate Poziționării României în contextul Strategiei Energetice Europene. Cercetarea a analizat, dintr-o perspectivă integrată, relația dintre securitatea energetică, funcționarea piețelor de energie, dezvoltarea economică, consumul și eficiența energetică, într-o perioadă în care dezbaterea era concentrată asupra securității aprovizionării, diversificării surselor, infrastructurii și consolidării pieței interne europene a energiei.
Privind retrospectiv, concluziile acelei cercetări își păstrează valabilitatea. România are în continuare nevoie de un mix energetic diversificat, infrastructură modernă, interconectări solide și piețe funcționale. Ceea ce s-a schimbat fundamental este arhitectura sistemului energetic.
Digitalizarea, producția distribuită, dezvoltarea surselor regenerabile, stocarea și comunitățile de energie au transformat consumatorul din beneficiar al politicilor energetice în participant activ la funcționarea sistemului energetic.
Din această perspectivă, nu cred că tranziția energetică reclamă abandonarea modelului consacrat al securității energetice. Dimpotrivă. Modelul celor patru dimensiuni rămâne la fel de relevant. Ceea ce se schimbă este mecanismul prin care aceste dimensiuni pot fi atinse.
Într-un sistem energetic descentralizat, digitalizat și orientat către flexibilitate, participarea activă a consumatorului nu mai reprezintă doar efectul unor politici energetice bine concepute. Ea devine una dintre condițiile necesare pentru ca disponibilitatea, accesibilitatea, suportabilitatea și acceptabilitatea energiei să poată fi asigurate în mod durabil.
Aici cred că începe ceea ce aș numi cea de-a cincea dimensiune a securității energetice: participarea activă a consumatorului. Nu ca alternativă la modelul consacrat, ci ca element care îi permite să funcționeze într-un sistem energetic profund diferit de cel pentru care a fost conceput.
Dacă timp de decenii securitatea energetică a fost construită aproape exclusiv în jurul producției, transportului și distribuției energiei, tranziția energetică mută treptat centrul de greutate și către partea de consum. Într-un sistem dominat de surse regenerabile, securitatea energetică nu mai înseamnă doar capacitatea de a produce suficientă energie, ci și capacitatea sistemului de a o integra, de a o transporta, de a o stoca și de a o utiliza atunci când este necesară. Cu alte cuvinte, flexibilitatea începe să valoreze aproape la fel de mult ca energia însăși.
Aceasta este, de altfel, una dintre cele mai importante diferențe dintre sistemul energetic tradițional și cel aflat în construcție. Centralele convenționale produceau energie atunci când era nevoie de ea. Sursele regenerabile produc energie atunci când condițiile naturale o permit. În această nouă realitate, echilibrul sistemului nu mai poate fi asigurat exclusiv prin creșterea capacităților de producție. El depinde tot mai mult de capacitatea tuturor participanților la piață de a răspunde rapid la variațiile de producție și de consum.
Din această perspectivă, consumatorul încetează să mai fie doar destinatarul energiei și devine o resursă de flexibilitate. Un prosumator care injectează energie în rețea, o gospodărie care își programează consumul în afara orelor de vârf, o baterie instalată la nivel rezidențial, un vehicul electric capabil să stocheze energie sau o comunitate de energie care își gestionează inteligent producția și consumul contribuie, fiecare în felul său, la stabilitatea sistemului energetic. Ceea ce până de curând era considerat un simplu comportament de consum începe să genereze valoare sistemică.
Această schimbare este esențială și pentru modul în care definim securitatea energetică. În trecut, obiectivul principal era protejarea consumatorului împotriva riscurilor din partea sistemului energetic. Astăzi, provocarea este dublă: sistemul trebuie să protejeze consumatorul, dar are nevoie, în același timp, și de participarea acestuia pentru a rămâne sigur și rezilient. Este o schimbare profundă de paradigmă, în care responsabilitatea pentru securitatea energetică începe să fie distribuită între stat, operatori, furnizori și consumatori.
Liberalizarea completă a pieței energiei electrice a readus consumatorul în contact direct cu volatilitatea prețurilor și complexitatea mecanismelor de piață. În paralel, dezvoltarea accelerată a surselor regenerabile pune presiune asupra rețelelor și mecanismelor de echilibrare. România poate produce energie ieftină în anumite intervale și importa energie scumpă doar câteva ore mai târziu. Problema nu este lipsa energiei, ci lipsa flexibilității sistemului.
De aceea, securitatea energetică a următorului deceniu nu va depinde exclusiv de numărul de megawați instalați. Ea va depinde de viteza cu care rețelele vor fi modernizate, de dezvoltarea capacităților de stocare, de digitalizarea infrastructurii și de capacitatea pieței de a valorifica flexibilitatea consumatorilor. La fel de important va fi însă și ritmul în care investițiile necesare vor putea fi realizate fără a transfera integral costurile asupra consumatorului final. Găsirea acestui echilibru va reprezenta una dintre cele mai dificile provocări ale politicilor energetice din următorii ani.
Dacă acceptăm că participarea consumatorului devine o componentă a securității energetice, atunci provocarea nu mai este exclusiv tehnologică. Ea devine, în egală măsură, una de politici publice, de investiții și de guvernanță a sistemului energetic. Nu este suficient să încurajăm instalarea de noi capacități de producție sau dezvoltarea prosumatorilor. Este necesar ca întregul ecosistem energetic să evolueze în același ritm.
Prima direcție este modernizarea infrastructurii energetice. Rețelele proiectate pentru un flux unidirecțional trebuie adaptate unui sistem în care energia circulă în ambele sensuri. Fără digitalizare, stocare și rețele inteligente, investițiile în noi capacități de producție își vor valorifica doar parțial potențialul.
A doua direcție este accelerarea investițiilor în rețele și servicii de flexibilitate, într-un echilibru între ritmul modernizării și suportabilitatea costurilor pentru consumatorul final.
A treia direcție este, probabil, cea mai puțin discutată, dar și cea mai importantă pe termen lung: transformarea consumatorului într-un partener al sistemului energetic. Conceptul de „client activ”, consacrat deja în legislația europeană și națională, trebuie să depășească stadiul unei definiții juridice și să devină o realitate economică. Educația energetică, digitalizarea relației dintre consumator și piață, dezvoltarea comunităților de energie și participarea la mecanismele de flexibilitate nu reprezintă doar măsuri de modernizare a sectorului. Ele sunt investiții directe în reziliența sistemului energetic.
Această schimbare de perspectivă este, poate, cea mai importantă consecință a tranziției energetice. Timp de decenii, consumatorul a fost privit drept ultimul element al lanțului energetic, cel care beneficiază de energia produsă și transportată de alții. În noul model energetic european, consumatorul începe să influențeze modul în care sistemul funcționează, se echilibrează și răspunde șocurilor externe. Nu mai este doar destinatarul securității energetice, ci unul dintre factorii care contribuie la realizarea acesteia.
România pornește această transformare dintr-o poziție favorabilă: un mix energetic diversificat, resurse naturale, experiență în integrarea piețelor europene și un sector al prosumatorilor aflat într-o dezvoltare accelerată. Valorificarea acestor avantaje va depinde însă de capacitatea de a transforma consumatorul într-un partener real al sistemului energetic.
Poate că adevărata provocare a României nu este să aleagă între securitate energetică și tranziție energetică, ci să demonstreze că cele două se pot consolida reciproc. Succesul tranziției nu va fi evaluat doar prin numărul noilor capacități instalate sau prin reducerea emisiilor de carbon, ci prin capacitatea sistemului energetic de a rămâne sigur, flexibil și accesibil într-un context caracterizat de schimbări tehnologice și geopolitice accelerate.
Dacă în ultimele decenii securitatea energetică a fost definită de capacitatea statelor de a asigura resursele necesare funcționării economiei, următorul deceniu va fi definit de capacitatea acestora de a transforma consumatorul într-un partener al rezilienței energetice. Iar dacă România va reuși această transformare, nu va avea doar un sistem energetic mai modern, ci unul mai sigur.
Alexandra Diala este Doctor în Economie al Academiei Române, cu o teză dedicată poziționării României în contextul Strategiei Energetice Europene.
După experiența profesională acumulată în cadrul Parlamentului European, la Bruxelles, Alexandra Diala are în prezent peste 12 ani de experiență în sectorul energetic. În 2014 a fost consilier al Ministrului Delegat pentru Energie, ulterior asigurând conducerea executivă a Asociației Române pentru Promovarea Eficienței Energetice (ARPEE).
