Nou șef la ENGIE România. Nicolas Richard, director general adjunct, preia poziția lui Eric Stab

Începând cu 1 iunie 2023, Grupul ENGIE îl numește pe Nicolas Richard, în prezent Director General Adjunct ENGIE Romania, în funcția de CEO al ENGIE Romania, potrivit unui comunicat al companiei.

”Este o onoare și o mare responsabilitate să preiau funcția de CEO al ENGIE Romania. Prioritățile pe care mi le propun sunt de a continua strategia de decarbonizare a propriilor activități, precum și de a veni în sprijinul clienților cu soluții care să îi susțină în acest demers, de a dezvolta portofoliul de active regenerabile și de a asigura tranziția rețelelor noastre pentru a distribui gaze cu emisii reduse de CO2”, a declarat Nicolas Richard, în comunicat

Nicolas Richard și-a început cariera în cadrul Grupului ENGIE, în anul 2000, unde a dobândit o experiență vastă în activitățile principale ale Grupului (Distribuție, Furnizare, Managementul Energiei, Soluții Energetice), cu precădere în operațiunile care au implicat managementul clienților casnici și corporate.

S-a alăturat, în 2003, Direcției Internaționale a Gaz de France (precursorul ENGIE) și a fost implicat în procesul de privatizare a companiei Distrigaz Sud (astăzi ENGIE Romania). Și-a continuat cariera coordonând activitatea de vânzare de gaze naturale către clienții business strategici din mai multe țări ale grupului, cum ar fi Italia, Ungaria și Austria.

Ulterior, și-a completat experiența profesională ca responsabil cu activitatea de achiziție de energie pentru portofoliul de clienți din România. S-a reîntors în Franța pentru a conduce o filială de servicii a Grupului ENGIE axată pe dezvoltarea serviciilor energetice și a soluțiilor verzi pentru clienții corporate și municipalități. A revenit în România la sfârșitul anului 2016, fiindu-i încredințată activitatea de marketing și de vânzări, iar din 2021 a devenit Director General Adjunct ENGIE Romania.

După 13 ani de activitate în România, Eric Stab își va încheia, începând cu 1 iunie, mandatul ca CEO al ENGIE Romania, și va continua cariera profesională în cadrul grupului ENGIE, în calitate de CEO al ENGIE Germania, mai arată compania

Totodată, Eric Stab își va păstra funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al ENGIE Romania și va superviza, în continuare, activitățile de Rețele și Infrastructură ale Grupului ENGIE în Europa.

”A fost un privilegiu pentru mine să fac parte din echipa ENGIE Romania și voi rămâne atașat de tot ce am reușit să realizăm împreună în cei 13 ani de mandat. Le adresez mulțumiri colegilor mei pentru profesionalismul lor, acționarilor pentru că au susținut dezvoltarea companiei, instituțiilor partenere, furnizorilor și clienților pentru încrederea acordată, ONG-urilor partenere alături de care am dezvoltat proiecte pentru comunitățile unde suntem prezenți”, a declarat Eric Stab

Eric Stab a coordonat și activitatea ENGIE în Europa de Est (România, Polonia, Slovacia, Republica Cehă) și a prezidat, pe durata a două mandate, Consiliul Investitorilor Străini, a fost vicepreședinte al Confederației Patronale Concordia și a prezidat Comitetul Român al Consilierilor de Comerț Exterior al Franței și Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie.

Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi. Grupul ENGIE Romania a realizat investiții în valoare de 6.100 milioane de lei din 2005 până la 31 decembrie 2022.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *