Nou proiect de lege pentru prosumatori, modificări majore și o prevedere cel puțin inedită

Un proiect de lege înaintat Senatului luna trecută ar urma să ofere avantaje prosumatorilor persoane fizice față de situația actuală, dacă va trece de votul parlamentarilor și va deveni lege.

Proiectul de lege care modifică legea energiei a fost elaborat de senatorul UDMR Lorant Antal, președintele Comisiei pentru Energie din Senat, dar pe lista celor care îl susțin se află și parlamentari PNL, PSD și USR.

Iată modificările sesizate de noi, după care puteți descărca, la finalul textului, proiectul de lege cu nota sa de fundamentare.

Prosumatorii persoane fizice cu capacități de maximum 200 kW beneficiază de compensarea cantitativă a energiei produse în relația cu furnizorul și au dreptul inclusiv la o compensare financiară, dar mecanismul se schimbă față de cel actual.

Astfel, dacă într-o lună, cantitatea de energie consumată din rețea este mai mare decât cea produsă și livrată în rețea, furnizorul facturează prosumatorului doar diferența de kWh între ce a luat din rețea și ce a dat în rețea.

Dacă, dimpotrivă, ce a produs și livrat în rețea prosumatorul este mai mult decât ce a consumat din rețea într-o lună, cantitatea de energie se reportează, putând fi consumată de prosumator ulterior, timp de maximum 24 de luni. La finalul celor 24 de luni, cantitatea rămasă neconsumată, dacă există, va fi plătită de furnizor. În plus, dacă prosumatorul dorește, oricând pe parcursul celor 24 de luni o compensare financiară, furnizorul este obligat să-i dea banii atunci.

Aici intervine și situația inedită: prosumatorul să își poată compensa financiar, din producția suplimentară de energie electrică livrată în rețea, și consumul său de gaze, dacă are un furnizor unic de gaze și energie electrică. Iată cum sună obligația pentu furnizor introdusă în proiect:

“să realizeze în factura prosumatorilor o compensare financiară în limita sumei excedentare din contul prosumatorului pentru energia electrică produsă din surse regenerabile şi livrată în reţeaua electrică şi valoarea facturată aferentă consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru oricare din locurile de consum ale titularului contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice în cauză, aflate în portofoliul furnizorului”.

O altă noutate se referă la posibilitatea prosumatorului de a dona unui alt client al furnizorului său energia pe care prosumatorul a produs-o în exces față de consumul său, dar proiectul de lege nu detaliază și cum poate fi tratat fiscal acest transfer.

Legea, dacă va fi adoptată așa, are avantaje certe pentru prosumatori, dar firmele din furnizare și distribuție ar putea să nu fie de acord cu ea, pentru că, dincolo pe prevederea inedită de a obliga furnizorul să compenseze și consumul de gaze, presupune costuri suplimentare pentru ele, inclusiv legate de dezechilibre.

Puteți citi și descărca mai jos textele de lege

Nota de fundamentare, aici: Expunere de motive

Poiectul de lege, aici: Proiect lege prosumatori

După anul 2021 a avut loc o creștere exponențială a numărului de prosumatori și a puterii instalate de către aceștia. La sfârșitul lunii aprilie 2023 erau peste 63.000 prosumatori, cu o putere instalată de 753 MW. Estimarea pentru sfârșitul lunii iunie 2023 este de peste 900 MW, potrivit ultimelor informații de la ANRE.

 

3 Comments

    1. eon nu aplica compensare cantitativa, si taxeaza kwh consumat la un pret de 3- ori mai mare decat cel prosumat ( asta, inainte de taxe ).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *