OX2, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, și Scatec, furnizaror global de soluții de energie regenerabilă, au marcat ieri în mod oficial atingerea unei etape importante în dezvoltarea parcului eolian Urleasca 2, cu o capacitate de 77 MW, aflat în prezent în construcție în județul Brăila, potrivit unui comunicat de presă.
Evenimentul, care a marcat de fapt debutul construcției efective, a reunit reprezentanți ai companiilor implicate, ai instituțiilor finanțatoare, ai autorităților și ai comunității locale pentru a celebra progresul investiției.

Dezvoltat de OX2 și achiziționat de Scatec în iulie 2026, proiectul reunește mai mulți parteneri internaționali.
OX2 gestionează construcția până la punerea în funcțiune, CJR Renewables este implicată în execuția lucrărilor, EnergoBit este responsabilă de realizarea conexiunilor, iar Nordex furnizează cele 11 turbine eoliene. Scatec deține integral proiectul și va asigura operarea, mentenanța și administrarea activului după punerea în funcțiune.
„Urleasca 2 reflectă ceea ce ne propunem să realizăm prin modelul integrat OX2: să transformăm proiectele dezvoltate de la zero în investiții concrete, capabile să livreze energie regenerabilă. După etapele de dezvoltare, autorizare și structurare comercială, suntem acum în faza de implementare, alături de parteneri cu experiență precum CJR Renewables, EnergoBit și Nordex. Colaborarea cu Scatec demonstrează că proiectele de succes se construiesc prin încredere, expertiză și parteneriate solide, de la dezvoltare până la operare”, a declarat Lăcrămioara Diaconu-Pințea, Country Manager OX2 România.
Parcul eolian Urleasca 2 va include 11 turbine Nordex N175/6.X MW, cu o capacitate instalată de 77 MW și o producție anuală estimată la 244 GWh, echivalentul consumului anual de energie electrică pentru aproximativ 71.000 de gospodării. Punerea în funcțiune comercială este planificată pentru a doua jumătate a anului 2028.
Investiția totală este estimată la aproximativ 168 de milioane de euro, fără TVA, finanțată printr-o combinație de capital propriu și împrumuturi de proiect, cu un grad de îndatorare de aproximativ 60%. Erste Group și Banca Comercială Română (BCR) sunt aranjorii principali mandatați și subscriitorii finanțării.
Proiectul beneficiază de un Contract pentru Diferență (CfD) pe termen lung cu statul român, securizat de OX2 în etapa de dezvoltare, care acoperă aproximativ 57% din producția estimată de energie electrică.
„Urleasca 2 reprezintă o investiție strategică pentru Scatec și un pas important în extinderea portofoliului nostru din România. Astăzi marcăm un moment important, în care eforturile de pregătire și planificare se transformă în rezultate concrete. Atingerea acestei etape reflectă implicarea și colaborarea tuturor partenerilor, fiind o realizare de care putem fi mândri. Ne concentrăm acum pe etapele următoare, cu angajamentul de a implementa proiectul în condiții de siguranță, la cele mai înalte standarde și conform calendarului stabilit”, a subliniat Pål Strøm, Project Director pentru Europa, Scatec.
Urleasca 2 completează portofoliul Scatec din România, care include și proiectele fotovoltaice Dobrun și Sadova, cu o capacitate combinată de 190 MW, aflate în construcție, precum și un proiect de stocare a energiei în baterii, cu o capacitate de 88 MW / 176 MWh în portofoliu.
„Proiectul marchează intrarea Scatec pe piața europeană a energiei eoliene onshore și completează investițiile noastre în energie solară și stocare. Colaborarea cu OX2, CJR Renewables și Nordex, alături de sprijinul partenerilor financiari și dialogul cu autoritățile și comunitățile locale, este esențială pentru implementarea cu succes a acestei investiții”, a declarat Alex Pătrașcu, Country Manager Romania, Scatec.
Pentru OX2, prezentă în România din 2021, proiectul consolidează un portofoliu de peste 1,5 GW în energie eoliană, solară și stocare în baterii, contribuind la extinderea capacității de producție a energiei regenerabile din România. Prin modelul său integrat de producător independent de energie (IPP – Independent Power Producer), OX2 dezvoltă, construiește, deține și administrează active de energie regenerabilă din domeniul energiei eoliene onshore și offshore, energiei solare și stocării energiei. Cu un portofoliu diversificat de aproximativ 33 GW, compania activează pe cinci piețe europene și în Australia, are aproximativ 500 de angajați, iar sediul central se află în Stockholm, Suedia. OX2 este deținută de EQT, unul dintre cei mai mari investitori globali de capital privat (private equity).
Scatec dezvoltă, construiește, deține și asigură operarea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile. Compania are proiecte aflate în operare sau în dezvoltare pe cinci continente, cu o capacitate totală de producție de 8 GW și o capacitate de stocare a energiei de 2,1 GWh. Unul dintre acționarii semnificativi ai companiei este gigantul petrolier norvegian Equinor.






