Noul director al KazMunaiGaz este Zhanat Tussupbekov, anterior director pe Rafinare şi Marketing.
Kazakhul Zhanat Tussupbekov a preluat funcţia de director general al grupului KazMunaiGaz, compania mamă a Rompetrol, de la predecesorul său Saduokhas Meraliyev, se anunţă într-un comunicat. Anterior, Tussupbekov ocupa funcţia de director la divizia Rafinare&Marketing. Meraliev va rămâne în cadrul KazMunaiGaz ca membru în Consiliul de Administraţie.
Zhanat Tussupbekov (foto centru) s-a născut în anul 1977, fiind absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Stat din Karaganda şi al Facultaţii de Stiinţe Economice din cadrul Universităţii Eurasiatice “Gumilev”. Acesta deţine şi un masterat în “Tehnologia chimică a substanţelor organice”, obţinut în cadrul Universităţii de Tehnologie şi Afaceri dinKazakhstan.
Concomitent cu numirea noului Director General, în cadrul Grupului au avut loc şi alte schimbări manageriale – Timur Azimov va ocupa postul de Vice-Preşedinte Trading, iar Azamat Zhangulov a fost numit în funcţia de Director General Adjunct pe probleme financiare.
“Această schimbare este firească şi încheie o etapă majoră de dezvoltare a Grupului Rompetrol – realizarea şi finalizarea programului de creştere a capacităţii de procesare a rafinăriei Petromidia la 5 milioane de tone de materie primă, consolidarea şi optimizarea operaţiunilor, dar şi integrarea acestuia în cadrul KMG. Astfel, s-au creat toate premisele necesare continuării planului de expansiune a prezenţei KMG în regiunea Mării Negre, dar şi în Europa de Vest”, a declarat Lyazzat Kiinov, preşedintele KazMunaiGaz.