În condițiile în care certificatul de CO2 a ajuns la 30 de euro iar specialiștii atrag atenția că nu prea sunt șanse ca el să se ieftinească, Complexul Energetic Oltenia ar trebui să plătească circa 250 de milioane de euro, dacă nu a cumpărat până acum la un preț mai mic, până în aprilie 2021, doar pentru producția de energie a acestui an. Teoretic, Guvernul și-a asumat un ajutor de stat pentru următorii cinci ani, dar ca să și dea banii, este obligatoriu ca Bruxelles-ul să aprobe planul de restructurare a companiei.
Carbon Expert, o companie românească de consultanţă în domeniu, a transmis zilele trecute un comunicat de presă în care a avertizat că prețul certificatelor de carbon a ajuns la 30 de euro pe tonă, și că probabil acesta va fi și prețul la le vor cumpăra care cei care au obligația de conformare, primăvara viitoare. Experții ai sfătuit companiile să se asigure că au banii necesari, întrucât nimeni nu se așteaptă la o scădere
“În dimineața aceasta, 08.12.2020, bursa ICE ECX din Londra a deschis cu 29,69 euro /tona de CO2. Saptamna trecuta, vineri 04.12.2020, prețul EUA a depășit pragul de 30 euro /tCO2.
Din păcate, ca urmare a anunțului Comisiei Europene din 18.11.2020, prin care alocarea gratutiă pentru 2021 va întârzia, posibil câteva luni până dupa conformare, ne așteptăm la o situație dificilă pentru companiile din schema EU ETS care trebuie să cumpere certificate EUA. În consecință, companiile poluatoare nu pot sa mai faca rost de cash pentru a cumpăra certificatele necesare conformarii pentru anul 2020 din vanzarea alocării viitoare. Recomandăm să vă verificați capabilitățile financiare astfel încât să puteți cumpăra certificatele de CO2 până la 30.04.2021 la un preț care se apropie de pragul de 30 euro / tona de CO2 întrucât nu ne așteptăm la scăderea acestuia”, arată Carbon Expert.
Cea mai afectată companie din România este Complexul Energetic Oltenia, producător semnificativ de energie electrică din cărbune. Compania trebuie să cumpere, până la 30 aprile 2021, certificatele de emisii aferente producției de energie electrică a anului 2020. În condițiile în care CE Oltenia a avut un an greu, mai ales în prima lui jumătate, bugetul rectificat al companiei prevede o producție estimată de energie electrică de circa 8,5 TWh în 2020. Cum compania trebuie să cumpere un certificat pentru fiecare MWh produs, rezultă că, la acest preț de 30 de euro, CEO ar trebui să plătească la finalul lui aprilie 2020, 255 de milioane de euro, în situația în care, evident, nu a cumpărat din ele până acum, la prețuri mai mici.
De fapt, chiar dacă trece printr-o perioadă dificilă, nici în acest an nu va plăti compania toți acești bani, cum nu a făcut-o nici anul trecut, însă pentru asta este nevoie ca programul de restructurare, care presupune inclusiv ajutoare de stat de la Guvernul României, să fie aprobat de Comisia Europeană.
Planul de restructurare și decarbonare prevede închiderea etapizată a unor capacități de producți actuale pe cărbune și exploatări miniere, precum și externalizarea unor activități, și a fost trimis deja Comisiei Europene.
Sunt prevăzute investiții în unități noi de producție cu o capacitate instalată cumulată de cca 2.000 MW. Astfel, se are în vedere: construcția a 8 parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari și Ișalnița cu o capacitate instalată totală de cca 700 MW; reabilitarea/retehnologizarea și modernizarea microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate instalată de 10 MW; dezvoltarea de capacități noi pe gaze naturale cu o capacitate instalată totală de cca 1.300 MW, la Turceni și Ișalnița.
De aprobarea acestui plan depinde viitorul companiei. Asta pentru că planul de restructurare și decarbonare presupune un ajutor de stat total de circa 1,3 miliarde de euro. Astfel, pe lângă cele 252 de milioane de euro, bani care au fost deja plătiți de stat pentru ca societatea să își poată plăti certificatele de CO2 aferente producției de anul trecut, care au fost ajutor de salvare, compania ar mai urma să primească de la stat un ajutor de restructurare de 1,07 miliarde de euro.
Memorandum aprobat de Guvern, dar mai e nevoie de avizul Comisiei Europene
La jumătatea lunii noiembrie, Guvernul a anunțat că a aprobat un memorandum prin care acordă Complexului Energetic Oltenia (CEO) un ajutor de stat pentru restructurare în valoare de 1,326 miliarde de euro în perioada 2021-2025
„Am aprobat în Guvern memorandumul prin care ne angajăm că, în perioada 2021-2025, Guvernul va pune la dispoziţie din bugetul de stat schema de ajutor de stat pentru restructurarea CEO, în valoare de 1,326 miliarde de euro”, a spus atunci ministrul Economiei și Energiei, Virgil Popescu.
Suma include și ajutorul de salvare de circa un sfert de milliard de euro pe care Guvernul l-a dat deja pentru a ajuta compania sp plătească mare parte din certificatele aferente producției anului trecut.
„Odată cu acest memorandum, Guvernul s-a angajat că va susţine financiar CEO şi este un mesaj foarte clar pentru salariaţii CEO că nu-i lăsăm la greu, că Guvernul ce promite face şi practic memorandumul deschide calea către Comisie a notificării pe care am făcut-o, garantând Comisiei Europene că Guvernul va asigura această sumă din bugetul de stat drept ajutor de restructurare”, a spus Popescu, în condițiile în care era perioadă de campanie electorală.
Însă, fără aprobarea planului de către Comisie, Guvernul nu poate aloca ajutorul de stat necesar companiei pentru plata cotei de certificate de CO2 pe care nu o poate plăti din resursele proprii.
Săptămâna trecută, compania a anunțat că notificarea ajutorului de stat a fost înregistrată formal la Comisia Europeană
„Este o etapă importantă a procesului de aprobare a Planului de Restructurare, rezultatul bunei colaborări între CE Oltenia, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Concurenţei. Îndeplinirea acestui pas procedural permite Comisiei Europene să declanşeze procedurile interne de evaluare din partea tuturor departamentelor relevante. Este o perioadă în care continuă dialogul între CE Oltenia şi Comisia Europeană”, a arătat CE Oltenia într-un comunicat.
Planul de restructurare şi decarbonare a CE Oltenia a fost gândit şi structurat pe o perioadă de cinci ani, perioadă în care compania trebuie să devină viabilă prin eficientizarea operaţiunilor şi trecerea la resurse regenerabile şi mai puţin poluante.
Complexul Energetic Oltenia este al doilea jucător de pe piaţa locală a energiei electrice, cu o cotă de piaţă de 22%, potrivit propriilor estimări. Compania grupează centralele pe lignit Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova 2, și 11 cariere.
De urmărit ce se va întâmpla cu banii (apar căi de sifonare a lor?) și, mai ales, cu termenele de punere în funcțiune (soluțiile de para’ndărăt se găsesc greu, necesită timp, ochiul vigilent al Codruței intră în funcțiune).
Ca de obicei, proștii plătesc (adică noi contribuabilii), nu guvernul.
Cu ocazia asta am aflat că cel puțin un membru al echipei de redactare a Strategiei Energetice Naționale e convins că România mai are nevoie de cărbuni încă cel puțin 20 de ani