
Energocom, traderul de stat al Republicii Moldova, a anunțat achizițiile de energie pentru luna februarie. Nuclear- și Hidroelectrica vor asigura împreună 21% din consumul estimat, fiind urmate de achizițiile de la traderul controlat de firma ucraineană DTEK.
“Pentru luna februarie, SA Energocom a semnat două noi contracte bilaterale și a mărit cantitatea ce urmează a fi achiziționată în acest format. De la centrala nucleară de la Cernavodă urmează a fi procurați 110 MW bandă (24/ 24 ore), cu 10 MW bandă mai mult față de luna ianuarie. De asemenea, a fost semnat un contract cu Hidroelectrica, compania românească ce administrează hidrocentrale, pentru o cantitate de 20 MW bandă. Ambele contracte presupun un preț plafonat prin ordonanță de urgență, la 400 lei românești (sau circa 80 de euro)/ MWh”, arată Energocom într-o postare pe pagina sa de facebook.
“Prin urmare, ponderea electricității achiziționate de la Nuclearelectrica în februarie va ajunge la aproximativ 18% din totalul de consum, în timp ce cantitatea livrată de Hidroelectrica este estimată la 3,3% din necesar”, mai arată traderul controlat de Guvernul de la Chișinău
Energocom mai arată că a semnat și un contract cu divizia de trading a DTEK, compania energetică deținută de cel mai bogat ucrainean, Rinat Ahmetov. Este vorba despre D.Trading, de unde se va cumpăra preponderent energie pentru consumul de zi. “Un alt contract a fost semnat cu compania D. Trading, ce are un grafic de livrare cu mai multă energie electrică ziua, când este consum mai mare, și cantități mai mici noaptea, când nu este cerere. În total, de la D. Trading vor fi cumpărați circa circa 70 mii MWh, ceea ce constituie 17% din necesar. Prețul pentru acest contract este mai mic decât prețul plafon de achiziție inclus în actualul tarif – 145 euro/ MWh”, mai arată tEnergocom.
“În rezultat, în luna februarie, ponderea energiei achiziționate de pe bursă ar urma să se reducă la circa 25%, față de 39% în luna ianuarie. Or anume în orele de vârf prețurile sunt cele mai mari și volatile”, mai spune Energocom.
Centralele de termoficare urbane din Chișinău și Bălți urmează să genereze luna viitoare aproximativ 120 mii MWh, ceea ce constituie în jur de 30% din consum, în timp ce alte peste 30 de mii de MWh (aproape 8%) ar urma să constituie energie regenerabilă, arată traderul moldovean.
Parlamentul din Republica Moldova a aprobat instituirea stării de urgență pentru 60 de zile în sectorul energetic, începând cu 16 decembrie 2024, pe fondul opririi prognozate a livrărilor de gaze rusești către centrala Cuciurgani din Transnistria, principala sursă de electricitate a țării, și gazele chiar s-au oprit la 1 ianuarie.
Energocom a anunțat în decembrie că aproape două treimi din consumul de energie al țării (62%), va fi asigurat din România, în luna ianuarie, prin achiziții bilaterale de la Nuclearelectrica și de la Petrom, și prin cumpărarea de energie de pe piețele spot ale OPCOM.