Companiile israeliene Nofar și Econergy au inaugurat azi oficial parcul fotovoltaic de la Răteși din județul Argeș, o investiție de 102 milioane de euro. Parcul, cu o capacitate de 155 MWp va începe să producă din luna noiembrie și nu a beneficiat de nicio schemă de sprijin.
Parcul de la Rătești este proiectul comun al companiilor israeliene Econergy Renewable Energy și Nofar Energy, dezvoltat în urma unei investiții în valoare de 102 milioane de euro, cea mai mare din sectorul fotovoltaic de la noi, până acum. Cu o suprafață de 170 de hectare, parcul de la Rătești are o capacitate totală instalată de 155 MW și urmează să producă anual aproximativ 220 GWh de energie electrică.
Acest parc fotovoltaic poate alimenta peste 100.000 de gospodării cu energie curată, ceea ce înseamnă eliminarea a 168.000 de tone de CO2, contribuind astfel la obiectivul României de decarbonizare, de a asigura peste 30% din necesarul de energie din surse regenerabile până în 2030.
În prezent, parcul de la Rătești se află în faza de testare și va fi pus în funcţiune în perioada următoare, cel mai probabil în prima decadă a lunii noiembrie. Investiția nu beneficiază de nicio schemă de sprijin și, potrivit reprezentaților companiilor, energia va fi vândută, cel puțin în primii ani de operare, pe piața, nu prin contracte bilaterale.
„Astăzi este cu adevărat o zi solară pentru noi. Aici, în cel mai mare parc fotovoltaic din România, vedem cum sectorul energiei regenerabile se dezvoltă rapid în România. Parcul de la Rătești este primul parc fotovoltaic al Econergy care urmează să fie conectat în România și face parte dintr-un portofoliu de 2,3GW capacitate în dezvoltare, dintre care 410MW sunt în construcție în întreaga țară, asigurând independența energetică și decarbonizarea sectorului energetic. Piața românească este o piață cheie în sud-estul Europei, care face eforturi pentru a îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asumate pentru 2030. Echipa noastră e mândră să găzduiască evenimentul RPIA și să contribuie la promovarea activităților Asociației, dorind să continuăm acțiunile productive comune”, a subliniat Bogdan Asanache, Country Manager Econergy Romania.
”Astăzi avem onoarea să inaugurăm, în cadrul Solar Open Day, cel mai mare parc fotovoltaic din România și din sud-estul Europei – proiectul Rătești, o realizare de excepție pentru noi și un moment istoric în dezvoltarea energetică din România. Proiectul Rătești marchează un pas important în direcția energiei curate și sustenabile și aduce o contribuție importantă la atingerea țintelor României de decarbonizare până în 2030. Considerăm România drept una dintre piețele cheie de creștere, ținta fiind atingerea de 1GW energie solară până în 2025”, a precizat Favi Stelian, Managing Partner Nofar Energy.
Prin anvergură și capacitate, parcul fotovoltaic de la Rătești reprezintă, alături de celelalte proiecte din sectorul fotovoltaic, o componentă strategică pentru efortul României de a-și consolida independența și securitatea energetică, contribuind astfel la stabilitatea regională și europeană, spun companiile.
Cu această ocazie, Asociația Industriei Fotovoltaice din România (RPIA) a organizat prima ediție a Solar Open Day, un eveniment dedicat energiei solare și care promovează adoptarea unor surse și mijloace sustenabile de producție a energiei, în parcul de la Rătești.
”Am dedicat o zi specială pentru a aduce în prim plan energia solară și pentru a crește gradul de conștientizare asupra necesității de a identifica și adopta surse și mijloace sustenabile de producție a energiei. Energia curată nu mai este doar un trend, este singura cale prin care putem să limităm efectele încălzirii globale.
Solar Open Day va fi organizat anual și sper să devină un eveniment emblematic pentru România. Debutăm așadar în această cheie, cu inaugurarea celui mai mare parc fotovoltaic nu doar din România, ci din Europa de Sud-Est. Este un moment important pentru sectorul regenerabilelor, în special, dar și pentru economia României, pentru că este un proiect major și o investiție importantă”, a declarat Andrei Manea, director executiv RPIA.
Econergy este un producător independent de energie (IPP) , care operează pe șase piețe cheie: România, Italia, Marea Britanie, Spania, Polonia și Grecia. Proiectele de dezvoltare constau în 7,4 GW de energie eoliană și solară fotovoltaică și 1,4 GWh de stocare. Compania operează pe întregul lanț valoric al energiei, de la dezvoltare la construcție și operare, fiind specializată în proiecte de energie regenerabilă la scară utilitară.
În România, are cu o capacitate de dezvoltare de 2,3GW, dintre care 410MW sunt în construcție sau în exploatare. Econergy are parteneriate strategice cu parteneri puternici: UBS bank, RGreen Invest Fund și The Phoenix, reușind să strângă de la oferta publică peste 600M€ la nivelul companiei și al proiectelor, de la parteneri strategici și investitori.
Nofar Energy este una dintre cele mai mari companii comerciale și industriale de energie solară din lume, cu peste 2000 de proiecte în România, Polonia, Serbia, Italia, Spania, Marea Britanie, Israel și Statele Unite. Până în 2025, Nofar Energy își propune să atingă o capacitate de 5GW de proiecte solare, o capacitate de stocare a energiei de 2GWh și să genereze venituri anuale de peste 630 de milioane de dolari.
La nivelul României, Nofar Energy țintește 1GW parcuri solare până în 2025, dintre care 600MW deja în dezvoltare, la care se vor adăuga și capacități de stocare, dar și eventuale proiecte hibrid.