Bucureştenii nu vor scăpa de avariile din sistemul de termoficare mai devreme de 10 ani, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
„De avarii nu o să scăpăm mai devreme de zece ani (…), să fim în stadiul în care să avem numai avarii de una – două – trei zile, punctuale, este nevoie de încă doi-trei ani. Ca să avem un sistem fiabil este nevoie de 10 ani”, a declarat Nicuşor Dan, marţi, la Digi24.ro, preluat de Agerpres.
Potrivit edilului general al Capitalei, în acest sezon rece situaţia a fost mai bună decât iarna trecută. „Spre deosebire de ultimii ani, în care din iarnă în iarnă stăteam mai prost, am stat mai bine (…) Am făcut lucrări, am mărit numărul de kilometri de conductă pe care i-am schimbat. (…) În luna cea mai friguroasă a acestei ierni, care a fost februarie 2023, am avut zile în care nu am avut avarii (…) Mă aştept ca iarna viitoare să fie mai bine”, a afirmat Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, nu au existat săptămâni în care să nu fie căldură iarna. „Unde s-a ştiut că există o deficienţă în zona de furnizare a agentului termic s-a preferat să se dea căldură în detrimentul apei calde, în unele zone”, a adăugat edilul general al Capitalei.
In schimb sper sa scapam de Nicusor Dan incepand de la anul