Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, atribuirea contractelor pentru reabilitarea a 210 kilometri de reţea de termoficare, precizând că valoarea investiţiei este de 260 de milioane de euro. El a afirmat că lucrările vor începe în primăvara anului viitor, iar termenul de finalizare este de patru ani, potrivit agenției de presă News.ro.
Nicuşor Dan a declarat că este vorba de cinci tronsoane de 40 de kilometri fiecare, iar constructorii sunt români.
“Vă anunţ atribuirea contractelor pentru reabilitarea celor 210 kilometri de reţea de termoficare din bani europeni. E vorba de o lucrare care, conform atribuirii, are o valoare de 260 de milioane de euro, din care 200 de milioane de euro bani europeni. Pentru restul o să mergem pentru un împrumut. E posibil ca pentru o parte din rest să avem, de asemenea, bani europeni. Este vorba de contracte de proiectare şi execuţie. Termenul de finalizare – patru ani, deci imediat ce vom semna va începe proiectarea şi lucrările vor începe în primăvara anului viitor. Sunt cinci tronsoane care au aproximativ 40 de kilometri fiecare şi fiecare dintre ele are o asociere de constructori. Toţi constructorii sunt români”, a explicat primarul Capitalei.
Astfel, contractul pentru proiectare şi execuţie pentru reabilitarea reţelei primare de termoficare aferente Magistralei II Sud a fost câştigat de asocierea SC Elsaco Electronic SRL (lider) – SC Sicor SRL (asociat) – SC Energomontaj SA (asociat), având subcontractanţi pe Adrem Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL.
Pentru contractul de proiectare şi execuţie pentru reabilitarea reţelei primare de termoficare aferente Magistralei II–III Grozăveşti câştigător este asocierea SC Elsaco Electronic SRL (lider) – SC Sicor SRL (asociat) – SC Energomontaj SA (asociat), având subcontractanţi pe Adrem Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL.
Asocierea Construcţii Erbaşu SA (lider) – Consix Construcţii SRL (asociat), având subcontractanţi pe Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL, a câştigat contractul pentru lotul 3 – aferent Magistralei V Grozăveşti şi pentru lotul 4 – aferent Magistralei Progresu – Berceni.
Lotul 5 – aferent Magistralelor II Sud, II–III Grozăveşti, V Grozăveşti, Progresu – Berceni, II Vest, I-II-III Vest a fost câştigat asocierea SC Energomontaj SA (lider) – SC Elsaco Electronic SRL (asociat) – Sicor SRL (asociat) – IPOT Instalaţii SRL (asociat), având subcontractant pe RDC General Contractor SRL.
Nicuşor Dan a reamintit marile proiecte de investiţii din Capitală care sunt finanţate din bani europeni.
“Vreau să vă aduc aminte stadiul marilor proiecte de investiţii pe care le derulăm, toate cu bani europeni: reabilitare 50 de kilometri linii de tramvai – 500 de milioane de euro – suntem în procedură de achiziţie, reabilitare reţea de termoficare – 260 de milioane de euro – am atribuit. Achiziţii 100 de tramvaie – 200 de milioane de euro – suntem în procedura de recepţie cu Astra Arad, au venit deja opt din cele 100 de tramvaie, achiziţie autobuze electrice, s-au depus ofertele – 50 de milioane de euro, achiziţii troleibuze, sunt în procedură de achiziţie – 50 de milioane de euro şi reabilitare clădiri cu risc seismic, cereri depuse la PNRR de 50 de milioane de euro şi urmează cereri de aproximativ 30 de milioane de euro în sesiunea care se deschide luni, săptămâna viitoare.
În total, peste un miliard de euro şi cred că ăsta este rolul Primăriei Capitalei, de a face marile proiecte de investiţii şi pentru că bugetul este cel pe care-l ştiţi trebuie să ne concentrăm pe bani europeni şi alte fonduri nerambursabile”, a precizat primarul Capitalei.