Nicolescu: Procentul de 70% impus producătorilor de stat pentru vânzarea de energie prin contracte bilaterale negociate direct favorizează corupția

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și una dintre vocile autorizate din sector critică intenț a parlamentarilor de a impune producătorilor de stat ca 70% din energia lor să fie tranzacționată prin contracte bilaterale, negociate direct

Iată ce a scris Nicolescu pe facebook

“Contractele bilaterale de energie cu negociere directa si clauze de confidentialitate au un rol important intr-un design modern de piata.

In acest moment incheierea de contracte bilaterale pe termen mai lung nu este in avantajul consumatorilor pentru ca preturile sunt foarte mari.

Companiile  de stat nu sunt pregatite pentru contracte bilaterale cu negociere directa neavand mecanisme de control intern si de preventie a coruptiei.

Daca companiile de stat vor oferi conditii privilegiate, sub pretul pietei, se va ajunge la dosare penale.

Impunerea prin lege a unui procent de 70% reprezinta o baza legala care favorizeaza coruptia, adica Parlamentul incurajeaza managerii companiilor de stat sa faca prostii. Atentie!”

Cazul Nuclearelectrica

Nuclearelectrica, unul dintre marii producători de energie electrică, controlat de stat, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a pus săptămâna trecută, pe site-ul propriu, dar nu în condiții de vizibilitate maximă, o ofertă de vânzare de energie electrică, la prețul surprinzător de doar 450 de lei/MWh – un preț care nu mai există de mult în piața de energie. Oferta a fost valabilă doar două zile, între 26 și 28 septembrie, iar câștigătorul urma să fie anunțat ziua următoare, 29 septembrie. Am scris despre acest lucru în textul de AICI 

Am prezentat și argumentele companiei pentru lansarea acestei oferte. Textul îl găsiți AICI

Ce a spus ministrul Energiei

Ministerul Energiei susţine încheierea de către producători a contractelor bilaterale pe termen lung, direct către consumatorii industriali sau către furnizorii clienţilor finali, a afirmat, luni, ministrul de resort, Virgil Popescu, citat de Agerpres. El a fost întrebat care este opinia sa despre tranzacţia iniţiată de Nuclearelectrica privind încheierea unui contract bilateral, cu preţul de 450 lei pe MWh.

„Ca semnal în piaţă, mi se pare că nu ar trebui să existe preţuri mai mari pe toată perioada de aplicare a ordonanţei, pe contracte bilaterale, fie că sunt contracte pe bursă, fie în afara bursei. Mi se pare un semnal de piaţă”, a spus Popescu, în cadrul conferinţei „Provocări în criza energetică”, organizată de Profit.ro.

Referitor la amendamentul aprobat de Senat la OUG 119, potrivit căruia producătorii trebuie să vândă 70% din producţie prin contracte bilaterale, el a afirmat: „Eu am văzut prevederea, nu pot să mă pronunţ asupra acelui procent de 70%, cred că acolo trebuie să vedem împreună cu autoritatea. Însă susţin contracte bilaterale, pe termen lung, cu o cantitate cât mai mare, direct către industrie şi direct către furnizorii care au în portofoliu clienţi finali. Asta este clar, este o certitudine pe care o susţinem tocmai pentru a avea predictibilitate”.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *