Tranziţia energetică la nivel european implică un volum de investiţii calculat de Deloitte la aproximativ 7,5 trilioane de euro în următorii 30 de ani, iar firmele româneşti ar putea să capaciteze o parte din această sumă, a declarat marţi Răzvan Nicolescu, partener Deloitte, lider regional al industriei gazelor naturale, petrolului şi produselor chimice pentru Europa Centrală, a în cadrul videoconferinţei “Energie la tine acasă”, organizată de Agenţia de presă News.ro.
”Această tranziţie energetică la nivel european implică un volum de investiţii calculat de către noi la Deloitte la aproximativ 7,5 trilioane de euro în următorii 30 de ani. Deci este un volum de investiţii foarte mare pentru a atinge această neutralitate din punct de vedere al emisiilor care produc efect de seră şi în acelaşi timp reprezintă o mare oportunitate. Mi-aş dori ca aceste oportunităţi economice să fie capitalizate cu succes de companii româneşti”, a declarat Răzvan Nicolescu.
El spune că ar vrea să vadă un plan, un catalog cu firme şi produse româneşti care ar putea să capaciteze din aceste 7,5 trilioane euro ce urmează a fi investite în Europa, ar urma să creeze locuri de muncă în România, să crească niveul de taxe plătite la bugetul de stat şi astfel şi nivelul nostru de dezvoltare ca ţară.
De asemenea, despre ansamblul de turbine eoliene de la Fântânele-Cogealac, judeţul Constanţa, el precizează că prin 2027-2028 va trebui modernizat sau va trebui înlocuit, ”pentru că suntem la durata de funcţionare practică”.
De altfel, reprezentanţii Deloitte România spuneau recent că avem oportunitatea de a dezvolta noi industrii, în special în domeniul resurselor regenerabile, de a crea noi locuri de muncă şi de a genera valoare adăugată în economie. Potrivit unui studiu Deloitte România, 1 miliard de euro investit direct în parcuri eoliene va genera 2,17 miliarde de euro în economia ţării, cu un impact indirect suplimentar de 2,95 miliarde de euro în perioada 2021–2030. Potenţialele beneficii nu se limitează însă la producerea de energie; conform aceluiaşi studiu, tranziţia energetică poate aduce efecte pozitive în construcţii, transporturi, servicii energetice, producţia industrială şi industria autovehiculelor, studiul arătând că investiţii totale de 82,5 miliarde de euro în aceste sectoare pot avea un impact de 364,6 miliarde de euro în PIB-ul României în perioada 2021–2030.
Videoconferinţa “Energie la tine acasă” este organizată de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox, cu sprijinul Romgaz, Transgaz, Nova Power&Gas, FPPG, iar partener media este Profit.ro. Evenimentul este transmis LIVE pe www.news.ro şi pe pagina de Facebook.com/News.ro.