Petrom şi Romgaz ar putea fi obligate să vândă prin proceduri reglementate şi restul producţiei de gaze pe care nu trebuie momentan să le comercializeze pe platformele de tranzacţionare din România, potrivit unor surse din piaţa de energie. Dacă se va scoate gazul din Marea Neagră, şi americanii de la ExxonMobil şi Carlyle vor fi obligaţi să facă acelaşi lucru. Deocamdată, intenţia este la nivel de discuţie la ANRE.
„Există o discuţie la nivel de ANRE ca şi celelalte cantităţi de gaze, care nu fac obligaţia tranzacţionării pe pieţele centralizate din România, să fie vândute transparent. Producători vor fi obligaţi astfel să anunţe intenţia lor de a vinde şi ce rămâne după îndeplinirea obligaţiei, astfel încât toţi cumpărătorii să poată fi avertizaţi şi să poată lua decizia să cumpere. Decoamdată este subiect de discuie, unii sunt de părere că trebuie introdusă această obligaţie ca sa nu mai fie contracte despre care să nu se ştie, iar alţii cred că această prevedere ar fi excesivă”, ne-au spus sursele noastre.
Potrivit ultimelor modificări din legea energiei şi gazelor, de la anul producătorii de gaze vor fi obligaţi să comercializeze prin intermediul burselor din România 50% din producţia de gaze pe care doresc să o pună pe piaţă. Acum, această reglementare îi obligă să facă publice şi restul cantităţilor pe care le vând, ceee ce, teoretic, diminuează cantităţile pe care producătorii le pot tranzacţiona bilateral, pe termen lung.
Deşi tranzacţionarea obligatorie a unor cantităţi mari pe pieţele centralizate conferă mai multă transparenţă, ea poate fi un obstacol inclusiv pentru dezvoltarea proiectelor din Marea Neagră.
Petroliştii care au aceste proiecte au spus că ele vor fi afectate de impunerea obligaţiei de vânzare a gazului pe bursa, atunci când, în dezbaterile pe marginea acestei legi, apăruse ideea de a se vinde, doar pe OPCOM, un procent de cel puţin 70% din producţia de gaze contractată. Procentul minim a fost redus la 50%, iar monopolul OPCOM eliminat din lege, dar situaţia nu se schimbă prea mult.
Romanian Black Sea Titleholders Association – RBSTA (Asociația Română a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră) a anunţat, toamna trecută, că „obligația de a tranzacționa într-o manieră prestabilită, exclusiv pe platformă OPCOM de tranzacționare de gaze naturale, constituie o politică restrictivă din punct de vedere comercial și introduce un regim discriminatoriu între regulile de comercializare a gazelor naturale pentru producția internă și regulile aplicabile importurilor de gaze naturale, întrucât producătorii străini vor avea dreptul de a încheia contracte bilaterale negociate direct cu consumatori mari din România, în vreme ce producătorii autohtoni de gaze naturale nu vor avea voie să încheie asemenea contracte”
„Mai mult, proiectele de dezvoltare de resurse de gaze naturale care implică angajamente financiare inițiale semnificative se bazează și pe posibilitatea de a încheia contracte de vânzare bilaterale, pe termen lung. Astfel de contracte sunt încheiate înainte de a se efectua investiția de dezvoltare și angajează, deseori, producătorii să furnizeze gaze naturale către cumpărător(i) la momentul începerii producției. Acest tip de contracte nu pot fi tranzacționate prin platforme centralizate”, au spus petroliştii.România extrage circa 10 miliarde de metri cubi de gaze annual, producţie asigurată în principal de Petrom şi Romgaz. În Marea Neagră există rezerve de circa 200 de miliarde de metri cubi, iar decizia finală de investiţie ar trebui anunţată până la sfârşitul anului de companiile care au concesionate perimetrele.