Nemulţumirile deputatului Iulian Iancu faţă de legea offshore, crucială pentru gazele din Marea Neagră

Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor va dezbate mâine ultimele detalii legate de legea offshore, înainte să o trimită la vot final în plenul Camerei Deputaţilor. Preşedintele Comisiei, Iulian Iancu, este nemulţumit de forma în care este promovat, în proiectul de lege, regimul fiscal al petroliştilor din Marea Neagră.

“Ne-am propus să punem în dezbatere, marţi, la şedinţa noastră, legea offshore, dar luând în considerare, articol de articol, în sensul modificării acelor articole sensibile cu care nu suntem de acord în forma promovată de Guvern. Nu suntem, punctual, de acord cu faptul că Guvernul a putut să promoveze un articol privind aşa-zisul credit fiscal prin care se adresează impozitării generale, excedând impozitarea specifică sectorului de petrol şi gaze. Nu putem să ne adresăm întregii fiscalităţi când vorbim doar despre petrol şi gaze. Trebuie ne concentrăm pe ceea ce înseamnă încurajare fiscală a domeniului de petrol şi gaze. Nu are treabă cu TVA, cu impozitul pe profit, cu impozitul pe venit, pentru că am deschide o cutie a Pandorei, pentru întreaga economie. La fel de motivat ar fi orice alt agent economic, orice alt operator, să fie şi el în această situaţie”, a spus Iancu

“Suntem extrem de nemulţumiţi de faptul că într-o lege specifică domeniului de petrol şi gaze offshore facem referire la întregul sistem fiscal din economie. Şi nu are nicio legătură. Noi trebuie să ne adresăm fiscalităţii acestei zone, nu în general”, a continuat deputatul.

Iulian Iancu spune că proiectul are are mari şanse să fie votat în actuala sesiune parlamentară. “Noi putem închide subiectul marţi, dacă suntem buni şi operativi. Vrem să se voteze în această sesiune. Practic avem formulările deja redactate, le-am discutat deja, la momentul discuţiei operatorii au fost încântaţi de modalitatea de abordare. Chiar dacă nu facem modificări fundamentale, trebuie să cădem cu toţii de acord asupra lor”, a spus preşedintele Comisiei de Industrii şi Servici.

Proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 33/2018), este trecut pe ordinea de zi a proiectelor legislative care vor fi dezbătute de Camera Deputaţilor în datele de 11 şi 13 iune. Pentru a fi votat, are nevoie de avizul final al Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor.

De ce e nevoie de această lege

În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Primul, în zona de apă adâncă, derulat de Exxon şi OMV Petrom, unde s-au descoperit reserve potenţiale de gaze de până la 84 de miliarde de metri cubi, iar al doilea, derulat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas (BSOG), în zona de apă mică, are un potenţial cuprins între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi. În acest al doilea caz primele gaze vor ajunge la ţărm anul viitor, în timp ce, în primul caz, Exxon şi Petrom vor anunţa în acest an dacă vor lua decizia exploatării comerciale. În caz pozitiv, gazele vor ajunge la ţărm în anul 2020.

Companiile au nevoie ca legea o înainte de a lua decizia exploatării comerciale, dat fiind că legea arată, în final, ce costuri au de plătit, iar dacă aceste costuri sunt prea mari, ar putea afecta decizia finală de investiţie.

Proiectul legii offshore-ului garantează companiilor petroliere care au concesionate perimetre în Marea Neagră că, în afara redevenţei actuale, statul român nu va mai impune vreo taxă cât timp există acordurile petroliere. Iar, dacă totuşi o va face, va fi obligat să restituie banii firmelor, la cerere, în fiecare an. În schimb, companiile petroliere sunt obligate să lucreze cu firme româneşti şi să angajeze forţă de muncă locală.

Mai multe detalii despre proiectul legii offshore, aşa cum a fost adoptat de Senat, puteţi citi AICI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *