Motorina s-a scumpit din nou. Cresc diferențele de preț dintre diesel și benzină

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților a crescut din nou prețul motorinei, dar prețul benzinei a rămas neschimbat. Motorina a ajuns să fie cu 10% mai scumpă decât benzina.

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi un preț al benzinei standard de 7,67 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard a ajuns la la 8,50 de lei/litrul. Astfel, comparativ cu ziua de ieri, prețul benzinei a rămas nemodificat, dar motorina s-a scumpit cu șase bani pe litru.

De altfel, în ultima lună s-a constatat că, dacă în cazul benzinei prețurile au stangnat, ba uneori au mai și scăzut, prețul motorinei a tot crescut. Benzina a rămas în jurul valorii de 7,7 lei litrul la Petrom , dar, în cazul motorinei prețurile au crescut, de la sub 8,30 lei/litrul la finalul lui martie, la 8,50 de lei litrul în prezent.

Cum se explică diferențele

Așadar, la prețurile de azi, ecartul de preț între cei doi carburanți a ajuns să depășească 80 de bani pe litru, cu alte cuvinte motorina a ajuns să fie cu peste 10% mai scumpă decât benzina. Diferențele de preț dintre cele două tipuri de carburanți sunt mai vizibile în zona noastră, mai afectată de războiul din Ucraina și de efectele lui decât pe piața europeană. Astfel, potrivit ultimelor date Oil Bulletin (11 aprilie), diferența de preț între cei doi carburanți este de peste 14 eurocenți pe litru, la noi: prețuri medii de 1,56 euro/l la benzină și 1.70 euro/l la motorină. Mediile UE sunt pe dos, benzina, cu 1,82 euro/litrul, este mai scumpă decât motorina, cu 1,80 euro/litrul.

Radu Căprău, director responsabil cu activitatea de downstream oil la Petrom, explica acum zece zile că a crescut foarte mult cererea de motorină, dar oficialul companiei petroliere a spus că nu vede o criză a motorinei la nivelul Europei, așa cum și-au exprimat luna trecută reprezentații marilor traderi.

“Au crescut cotațiile la diesel, mult peste benzină, în contextul presiunilor regionale, oricum cele două erau decuplate, dar motorina s-a decuplat și mai mult, cererea este mai mare pentru motorină”, a mai spus Căprău, care a spus că nu vede o criză de aprovizionare în România. Anul trecut, potrivit estimărilor sale, s-au importat circa două milioane de tone de motorină în România.

Și, într-adevăr, la momentul redactării acestei știri, cotația Platt’s Med pentru benzină era la 1.054 de dolari pe tonă, în timp ce, pentru motorină cotația era la 1.149 de dolari pe tonă. Și, dat fiind că pentru benzină creșterea zilnică a fost de doar 1,75 dolari, dar cea pentru motorină a fost de 53 de dolari pe tonă, așteptările nu pot merge decât spre o creștere mai accentuată a prețului motorinei la pompă, crescând astfel ecartul de preț dintre cei doi carburanți.

 

1 Comment

  1. Se observa si din avion, doar orb sa nu fii, ca atunci cand petrolul creste, pretul carburantilor explodeaza, iar atunci cand acesta scade(chiar si drastic), pretul carburantilor(si mai ales al motorinei, care este baza functionarii transportului intr-o Economie) ramane pe loc! Practic, avem un Cartel total in domeniul carburantilor, ce nu poate exista decat intr-o Colonie de ultima spetza, condusa de slugi nevertebrate care nu se ating nici cu o floare de profitul banditesc al marilor corporatii straine! Este evident faptul ca, in Romania de la inceputul anului, pretul carburantilor nu mai are nici o legatura cu pretul petrolului, iar in ritmul asta de crestere, vom ajunge in curand cu cei mai scumpi carburanti din Europa, intr-o tara cu un PIB pe cap de locuitor aflat pe ultimele locuri!
    Ceea ce face astazi cartelul benzinarilor straini din Romania, cu acordul autoritatilor vandute, este JAF la drumul mare!! Desigur ca, atat guvernantii tradatori cat si marile corporatii straine isi pot permite aceasta atitudine sfidatoare la adresa romanilor, si datorita comportamentului a celor mai multi dintre ei, de „iobagi legati de pamant”! In scurt timp(probabil in toamna) vom avea distrugerea completa a Economiei, falimentul populatiei si al firmelor romanesti si posibile revolte dure de strada! Totul face parte din scenariul si regia Marii Resetari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *