Moment rarisim: Fotovoltaicele produc mai multă energie în România decât centralele pe cărbune sau pe gaze

Astăzi, într-o zi însorită de week-end cu consum redus, asistăm la un moment foarte rar: parcurile fotovoltaice produc la miezul zilei mai multă energie decât centralele pe gaze sau cele pe cărbune, potrivit datelor în timp real de la Transelectrica.

Azi, la jumătatea zilei, producția instantanee a parcurilor fotovolaice din România depășește 800 MW, conform datelor Transelectrica. Este mai mult decât producția centralelor pe cărbune, care a scăzut ușor față de zilele trecute, și chiar mai mult decât a centralelor pe gaze, în condițiile în care cea mai mare unitate de acest fel, cea a Petrom de la Brazi, este în revizie programată. Iată graficul:

Cu acest aport de peste 800 MW, parcurile fotovoltaice sunt, temporar, a treia sură de generare de energie electrică a țării, după centralele hidro și după cele două unități nucleare de la Cernavodă. O situație rară, dacă nu o premieră, dar care ar putea deveni ceva obișnuit în zilele de vară, pe fondul proiectelor de mii de MW anunțați în solar.

Este adevărat că momentul este unul în care consumul este mai mic, specific unei zile de week-end – în jur de 5.000 MW. La ora redactării acestei știri, România era exportator de energie electrică, cu 800-900 MW trimiși în rețelele vecine.

Potrivit datelor ANRE, puterea insalată în fotovoltaic, cea dispecerizabilă, este de circa 1.400 MW

 

 

3 Comments

  1. Am instalat 8 kw in Octombrie 2022. Am certificat de prosumator din 29.11.22. La aproape 4 luni distanta intr o tara UE care clameaza s impune energie verde cu orice pret , e distributie banat nu se sinchiseste sa mi inlocuiasca contorul ca sa mi pot conecta panourile la retea. Pt mine este f clar ca statul roman nu are nici un interes ca eu sa produc energie verde, este inept si total nefunctional, lipsit de viziune si tributar unor interese obscure dictate de marii producatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *