Moment istoric: Marea Britanie nu a ars deloc cărbune pentru a produce electricitate, timp de o săptămână

Marea Britanie, locul de naştere al exploatării cărbunelui, a produs electricitate timp de şapte zile fără ajutorul centralelor energetice pe bază de cărbune, pentru prima dată de la Revoluţia Industrială din secolul XIX, a anunţat miercuri operatorul de transport National Grid, transmite Reuters, citată de Agerpres.

În anii ‘1880 au apărut în Regatul Unit primele centrale energetice pe bază de cărbune din lume iar căbunele a fost principala sursă pentru producerea electricităţii şi un motor al creşterii economiei în secolul XX. Totuşi, nivelul ridicat al emisiilor termocentralelor a determinat mutarea acestora în afara oraşelor britanice pentru reducerea poluării.

Ca parte a eforturilor de a îndeplini obiectivele climatice de reducere în următoarele trei decenii a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 80%, faţă de nivelul din anii ‘1990, Marea Britanie intenţionează să renunţe la generarea energiei din centralele pe bază de cărbune până în 2025.

„Miercuri, la ora 1:24 PM (12:24 GMT), vom înregistra o săptămână fără să folosim cărbune pentru a opera sistemul de electricitate. În condiţiile în care din ce în ce mai multă energie regenerabilă intră în sistemul nostru energetic, perioadele în care se va produce electricitate fără ajutorul centralelor pe bază de cărbune vor deveni ceva obişnuit”, a apreciat Fintan Slye, directorul Electricity System Operator din cadrul National Grid.

Ultima mină de mare adâncime din Marea Britanie, din North Yorkshire, a fost închisă în 2015, încheind o epocă pentru o industrie unde erau odată 1,2 milioane de angajaţi în aproape 3.000 de mine de cărbuni.

1 Comment

  1. E normal. Defriseaza padurile din USA le transforma in biogaz si reduc emisiile de CO2… Niste idioti care executa doar planul distrugerii planetei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *