Modificări la lista finală a proiectelor fotovoltaice calificate la a doua licitație CfD: austriecii de la Enery au renunțat la trei proiecte, s-a calificat unul al danezilor de la Eurowind

Lista finală cu proiectele fotovoltaice care s-au calificat la a doua licitație CfD a fost modificată, iar capacitatea care va beneficia de schema de sprijin a fost ușor majorată

Enery Elements, o companie specializată în regenerabil din Austria, cu prezență consistentă în regenerabile la noi în țară și care câștigase o capacitate semnificativă la a doua licitație CfD desfășurată recent, după ce a oferit cele mai mici prețuri de exercitare, a renunțat la câteva dintre ele, potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Energiei.

Astfel, din cele 10 proiecte depuse de firma Baboia Solar Plant pe care o controlează, cu o capacitate totală de 235 MW, au fost retrase două, cu o capacitate totală de 46 MW. Baboia Solar Plant derulează proiectul centralei electrice mixte Ogrezeni, un proiect uriaș de peste 500 MW din județul Giurgiu.

De asemenea, o altă firmă controlată de Enery, Siret Power Plant, care câștigase la licitație o capacitate de 224 MW, a renunțat la 20 MW. Este vorba despre centrala fotovoltaică Dumbrăvița 2.

Contactați, oficialii din România au companiei nu au dorit să explice motivele.

Ca atare, a fost accesată lista cu poiecte de rezervă care au pierdut licitația inițială și, în locul capacităților retrase, s-a calificat la licitație un parc fotovoltaic al danezilor de la Eurowind Energy. Astfel, s-a calificat la schema CfD un proiect fotovoltaic de 110 MW dezvoltat de compania Ewe Solar Project, cu un preț de exercitare de 46 de euro/MWh.

Amitim că a doua licitație CfD pentru fotovoltaice a fost una de succes –  capacitatea totală care ar urma să fie atribuită pentru proiectele fotovoltaice se ridică la 1.488 MW, ușor peste capacitatea țintă de 1.472 MW la această licitație.

După această modificare capacitatea totală a crescut ușor, dat fiind că s-au retras din schemă 66 MW dar au intrat 110.

Contractele cu câștigătorii licitațiilor ar urma să fie semnate în primele zile ale lui octombrie.