- Producția de petrol a Rusiei se confruntă cu un declin semnificativ din cauza sancțiunilor globale impuse după invadarea Ucrainei, care au privat Rusia de accesul la tehnologia și echipamentele esențiale occidentale necesare pentru a menține și extinde producția.
- Centrele de producție vechi din Siberia de Vest și regiunea Volga-Urali, combinate cu scăderea forței de muncă din cauza efortului de război, accentuează și mai mult declinul producției de petrol a Rusiei.
- Scăderea anticipată a ofertei de petrol rusesc, potențial de peste 20% până în 2030, va avea loc într-un moment de creștere a cererii globale, ridicând îngrijorări privind nevoile energetice viitoare la nivel mondial.
În cea mai mare parte a ultimului deceniu, OPEC și Rusia, denumite colectiv OPEC+, și-au aliniat interesele în menținerea unor prețuri ridicate ale petrolului și au stabilit cote de producție care au susținut acest obiectiv. Arabia Saudită, cel mai mare membru OPEC, are, ca parte a Inițiativei sale Vision 2030, un obiectiv de diversificare a economiei în valoare de mii de miliarde de dolari pentru a reduce dependența de hidrocarburi și folosește veniturile din petrol pentru finanțarea acestui plan. Rusia se bazează pe veniturile din petrol pentru aproximativ o treime din veniturile generale și pentru a finanța războiul din Ucraina.
Ambele țări au urmărit în trecut un preț al țițeiului Brent în jurul valorii de 80 USD pe baril pentru a-și echilibra bugetele. Și ambele au fost nevoite să reducă cheltuielile, pe măsură ce restabilirea reducerilor de producție, în încercarea de a recâștiga cota de piață de la producătorii americani de șist și presiunea administrației Trump, au dus la creșterea stocurilor globale. Creșterile rapide ale producției din aprilie 2025 au dus prețul Brent de la circa 80 USD la mijlocul intervalului de 60 USD, unii analiști prognozând o scădere spre 50 USD la începutul noului an.
Ceea ce piața nu a luat în considerare în ipotezele sale pentru țiței este fragilitatea producției rusești, cauzată de sancțiunile globale de după invazia Ucrainei. Un articol recent din Wall Street Journal a abordat impactul sancțiunilor și epuizarea centrelor de producție tradiționale din Siberia de Vest și regiunea Volga-Urali.
Articolul a remarcat că aceste câmpuri, chiar și înainte de războiul din Ucraina, începeau să se epuizeze, obligând companiile petroliere să caute resurse mai îndepărtate pentru a menține producția, eventual exploatând uriașele rezerve de șist cu ajutorul tehnologiei occidentale. Sancțiunile impuse după atacul asupra Ucrainei au împiedicat acest scenariu și au agravat declinul. Matthew Sagers, expert în Rusia la S&P Global Commodity Insights, a declarat în articol:
„Extracția petrolului din sol este mai dificilă și mai scumpă, iar baza de resurse aflată în deteriorare înseamnă că trebuie să alergi mai repede în fiecare an doar pentru a rămâne pe loc”, a spus el. „Este, practic, o despărțire lungă și lentă de petrolul rusesc.”
Sancțiunile SUA și UE au privat Rusia de echipamentele și tehnologiile necesare pentru a realiza acest lucru. Creșterea producției de șist din SUA a furnizat cea mai mare parte a creșterii suplimentare a producției globale de petrol în ultimul deceniu și jumătate. Din 2010, rezervoarele de șist au adăugat aproximativ 8 milioane barili pe zi la aprovizionarea cu țiței a întregii lumi. Producția de petrol brut din câmpurile americane a crescut de la circa 5,4 milioane barili/zi la 13,5 milioane astăzi. Ceea ce nu este pe deplin apreciat de publicul larg este faptul că acest succes a rezultat din capacitatea producătorilor americani de a obține profit chiar și la prețuri mult sub 90–100 USD/baril, niveluri care predominau la început.
Pentru ca Rusia să reproducă miracolul american, ar avea nevoie de acces la tehnologia occidentală pe care sancțiunile i-au refuzat-o. Producția de șist, în forma sa actuală, extrem de dezvoltată, se bazează pe o serie de tehnologii distincte, echipe de teren specializate și echipamente dezvoltate de operatorii americani.
Software-ul de inteligență artificială este acum fundamental în imagistica rezervoarelor, trasând cu fiabilitate traiectoria sondelor orizontale de trei și patru mile utilizate de industrie pentru a maximiza producția pe sondă. Este folosit, de asemenea, pentru proiectarea fracturării intensive care permite petrolului să curgă spre puț. Articolul WSJ a subliniat efectul sancțiunilor asupra capacității Rusiei de a-și dezvolta rezervele de șist:
„Nu dispune de cel mai recent software pentru a analiza datele din roci și sonde, pentru a afla unde și cât petrol există și cum poate fi extras. Chiar dacă companiile petroliere ruse ar deține astfel de programe, din 2022 multe au fost private de actualizări, ceea ce le face inutilizabile în multe cazuri, spun analiștii.”
Echipele de teren instruite reprezintă, de asemenea, un element esențial care lipsește în Rusia. Efortul de război din Ucraina a mobilizat milioane de bărbați, făcându-i indisponibili pentru muncă în câmpurile petroliere. Institutul pentru Studiul Războiului a remarcat într-un articol la începutul acestui an că țara nu reușește să înlocuiască pierderile lunare de 45–50.000 de oameni prin recrutare. Cu războiul care consumă tinerii sănătoși care altfel ar fi putut căuta locuri de muncă bine plătite în industrie, este greu de imaginat că Rusia va putea recruta suficient personal pentru o expansiune a producției de șist.
Echipamentele de pompare la presiune înaltă sunt necesare pentru fracturarea rocilor aflate la mii de metri adâncime și la câțiva kilometri distanță de capul sondei. Aceste pompe, adesea cu puteri de peste 2.000 cai-putere hidraulici (HHP), sunt utilizate în grupuri de 10–20 per lucrare, în ceea ce se numește colocvial un „spread”. Estimările privind costul unui „spread” variază, dar pot ajunge la 60 milioane USD în cazul flotelor digiPrime efrac ale Liberty Energy, alimentate cu turbine pe gaz, conform unui articol Reuters. Rusia, aflată în criză de bani, pur și simplu nu dispune de resurse pentru o astfel de investiție masivă.
Instrumentele moderne de foraj direcțional și instalațiile Super Spec „Walking” lipsesc, de asemenea, din Rusia. Când forezi o formațiune de șist care poate fi relativ subțire – zeci de metri în grosime în unele cazuri – este nevoie de telemetria avansată și de geopozitionarea pe care o oferă ansamblurile de tip MWD (Measurement While Drilling) și LWD (Logging While Drilling). Articolul WSJ a menționat lipsa a aproximativ 200 de articole unice, inclusiv aceste instrumente esențiale, citându-l pe Aleksandr Diukov, director executiv al Gazprom Neft:
„Operatorilor ruși le lipsesc, de asemenea, anumiți senzori integrați în burghiu, care transmit în timp real informații despre straturile de rocă, fluide și poziția burghiului.”
Instalațiile „Smart Rigs” de tip Super Spec, precum cele dezvoltate de Nabors Corporation, aduc o capacitate sporită pe teren. Cea mai notabilă caracteristică este abilitatea lor de a „merge” la următorul punct de foraj pe aceeași platformă, economisind până la o zi de timp necesar relocării. Aceste instalații dispun, de asemenea, de capacități îmbunătățite de ridicare, sisteme de control al solidelor la suprafață și pompe de noroi de înaltă presiune care permit forajul lateral lung preferat acum de industrie.
În concluzie, sancțiunile asupra economiei ruse fac puțin probabil ca țara să poată opri declinul producției din rezervoarele convenționale vechi sau să își poată valorifica rezervele de șist. Declinul a început deja, așa cum arată graficul S&P Global din articolul WSJ. În cel mai rău scenariu, producția Rusiei ar putea scădea cu peste 20% până în 2030, la circa 8 milioane barili/zi.
Aceasta se va întâmpla într-un moment în care cererea globală va fi în creștere. Estimările variază: una publicată de BP arată cererea din 2030 la 103,4 milioane barili/zi, iar cea publicată de OPEC, în World Oil Outlook, sugerează o cerere mult mai mare – poate chiar 113 milioane barili/zi. În oricare dintre scenarii, scăderea ofertei rusești ar putea pune presiune pe nevoile energetice globale.
