Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a primit aviz favorabil în comisiile de specialitate din Parlament. Ce a spus ministrul desemnat

Virgil Popescu a primit 31 de voturi „pentru” şi 18 „împotrivă”, potrivit Agerpres.

Popescu a precizat că este a patra oară când trece prin aceste audieri, iar tot ceea ce a promis la prima audiere, pe 4 noiembrie 2019, a realizat sau a demarat.

„Toate proiectele menţionate de mine au fost împinse mai departe, fie că vorbim de reactoarele 3 şi 4 sau de ajutorul de restructurare la Complexul Energetic Oltenia sau de investiţiile Romgaz sau Hidroelectrica, toate sunt în stadiul în care se pot apuca de investiţii în anul următor”, a subliniat ministrul.

El a fost întrebat în sală, de un parlamentar, care sunt competenţele care îl recomandă pentru această funcţie, însă nu a răspuns, iar, la plecare, jurnaliştii au reluat întrebarea.

„Nu puteam să-i răspund doamnei cu aceeaşi întrebare – pentru că nu o cunosc, a apărut pentru prima dată – dacă dânsa are competenţe pentru Comisia de industrii şi servicii. Eu ştiu competenţele mele. Am fost director în vechiul Petrom, pe vremea când statul deţinea această companie, apoi trei ani am fost vicepreşedintele Comisiei de industrii şi servicii. Cred că experienţa mea de deputat şi de ministru şi background-ul de inginer nu pot pune la îndoială competenţa vizavi de acest domeniu. Nu am vrut să fac polemică personală”, a spus Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *