
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus că susține introducerea tarifelor dinamice la energie electrică, după ce se vor desființa prețurile plafonate în condițiile în care contoarele inteligente, care pot măsura consumurile orare, sunt deja instalate la “milioane de puncta de consum”. El se pronunță pentru un program-pilot. Furnizorii, inclusiv Hidroelectrica, cel care este în subordinea sa, au deja oferte la prețuri dinamice. Cât sunt și care sunt avantajele și dezavantajele lor
„Legat de tarifele orare, eu plec de la un principiu. Nu e totuna să consumi energie electrică la orele de prânz cu a consuma energie electrică seara. Asta e o realitate de care nu putem să scăpăm. Şi atunci, în mod normal, mecanismele de piaţă, mecanismele de stimulare a consumatorilor ar trebui să fie în oglindă cu acest principiu. Deci, personal susţin această idee. Se poate implementa pe termen scurt, să vedem. Noi am avut discuţiile astea cu operatorii de distribuţie. E adevărat că într-o perioadă în care există, încă până la 1 iulie, compensarea plafonarea, nu se putea trece la un asemenea sistem şi acesta a fost feedback-ul pe care operatorii l-au dat constant. Dar după această etapă, cred că trebuie să ne punem în serios problema şi, deci, să avem demand side management. O fac şi alte state de la vest de noi şi e normal să ne punem şi în această problemă”, a afirmat ministrul Energiei, luni, la conferinţa „Energy road” organizată de agenția de presă News.ro.
El a spus că ar fi necesar un program pilot, derulat printre cei care au contoare inteligente instalate.
„Trebuie să avem o pilotare, să vedem cum ar merge acest sistem şi dacă putem să-i motivăm pe români, pe consumatorii casnici să consume energia atunci când ea este abundentă şi deci şi ieftină. (…) Cred că până la finalul anului un asemenea pilot poate fi făcut, nu este un lucru atât de complicat şi din discuţiile pe care le-am avut, operatorii de distribuţie au fost foarte deschişi”, a mai spus Burduja, care a mai afirmat că proiectul-pilot poate fi implementat în colaborare cu operatorii de distribuţie.
Există oferte cu tarif dinamic, orar. Situația Hidroelectrica, furnizorul controlat de stat
Marii furnizori de energie electrică, cei cu cel puțin 200.000 de clienți, au obligația să trimită, la cererea clienților, oferte de furnizare de energie electrică cu prețuri dinamice, în urma instituirii unei astfel de obligații la nivel european.
Majoritatea covârșitoare a ofertelor de furnizare de energie electrică pentru populație au prețuri fixe: se oferă un preț fix al energiei electrice, exprimat în bani/kWh, eventual cu un abonament zilnic, în baza unui contract pe o perioadă determinată, de regulă un an sau doi, în care furnizorul își asumă să nu modifice prețul energiei active. Așadar, prețul rămâne fix pentru această perioadă.
Contractele cu prețuri dinamice exact asta modifică: caracterul fix al prețului. Vi se oferă un contract cu un preț variabil, prețul energiei active pentru dvs. fiind calculat după formula: prețul mediu al pieței spot (Piața pentru Ziua Următoare) din luna precedentă, ponderat cu cantitățile consumate în fiecare oră din fiecare zi.
Furnizorii de energie electrică ce vor veni cu un astfel de mecanism de preț trebuie să informeze clienții asupra lor și, evident, asupra riscurilor, principalul fiind expunerea la volatilitatea pieței spot.
Hidroelectrica – am ales această companie pentru că este singurul furnizor semnificativ controlat de stat – are de mai multă vreme o asemenea ofertă cu prețuri dinamice, care variază de la o oră la alta. Prețul energiei active cu care veți fi facturat este “prețul mediu ponderat al energiei electrice din PZU calculat în funcție de profilul de consum al clientului și de prețurile din PZU din luna de consum pe intervale de decontare”. Adică veți plăti prețul orar din PZU, înmulțit cu cât consumați dvs in fiecare oră din lună.
La acest preț se adaugă însă o valoare a dezechilibrelor, calculată de Hidroelectrica la 15 bani/kWh, și marja ei de furnizare, de 7,3 bani/kWh. Plus, desigur, toate tarifele de rețea și taxele.
Avantajele și dezavantajele prețurilor orare
Principalul avantaj este că puteți consuma mai multă energie electrică în intervalele orare în care prețul este mai mic, de exemplu la jumătatea zilei (uneori sunt și prețuri negative atunci) și mai puțină în intervalele orare în care prețul este mare, spre exemplu în orele de vârf de seară. Important este și că știți dinainte cât sunt aceste prețuri orare din PZU, pentru că ele se comunică la ora 14.00 pentru ziua următoare (https://www.opcom.ro/grafice-ip-raportPIP-si-volumTranzactionat/ro) . În funcție de aceste prețuri vă puteți modula consumul din ziua următoare.
Dezavantajul este legat de volatilitatea extremă a prețurilor din PZU, când prețurile orare pot fluctua la nivel de an între minus 0,5 lei/kWh și plus 4 de lei/kWh, așa cum s-a întâmplat în România în ultimii ani. Așadar, dacă ați consumat mult în orele în care prețul este foarte mare – cel care se înregistrează de obicei înunele dintre vârfurile de seară, factura va fi enormă.
Respectând solicitarea reglementatorului de a explica clienților această volatilitate și riscurile care derivă din ea, Hidroelectrica a publicat în oferta sa curentă prețurile minime și maxime din ultimele trei luni:
-Cel mai mare preț înregistrat pe PZU în perioada:
- Decembrie 2024 = 4,191 lei/kwh
- Ianuarie 2025 = 3,001 lei/kwh
- Februarie 2025 = 2,347 lei/kwh
-Cel mai mic preț înregistrat pe PZU în perioada:
- Decembrie 2024 = 0,06705 lei/kwh
- Ianuarie 2025 = 0,06532 lei/kwh
- Februarie 2025 = 0,24940 lei/kwh
Nu trebuie uitat că la aceste prețuri trebuie adăugați cei 22 de bani/kWh (dezechilibrele și marja), și tarifele de rețea și taxele. Socotind cel mai mic preț al PZU dintre cele de mai sus, cel mai mic preț orar plătit în factură ar fi fost, la Hidroelectrica, de 90 de bani/kWh (poate fi și mai jos, pentru că din martie au început să apară prețurile negative mai ales în week-end-uri), iar cel mai mare preț orar ar fi fost de 5,8 lei/kWh.
Exista un furnizor care pe langa tarife dinamice face si optimizarea consumului/productiei pentru prosumatorii cu baterie, YellowGrid.
80-90% din populatie merge la serviciu, la scoala si vin acasa dupa ora 17 -18. Acasa raman pe timp de zi doar pensionarii si sarlele care nu vor sa muncească. Nu e normal fie consum mare dimineata de la 6-9 si dupa ora 18l la 23 ? Cum poate gandi un om normal la cap sa faca statul tarif dinamic pentru populație sa platim 4 lei/ kW? Aici sunt doar jocurile furnizorilor si producatorilor. Un agregat hidroenergetic se pune in functie, din rezerva calda in o ( una) secundă. Din secunda 2 injecteaza in rețea. Peste 80% din energie este produsa de companiile de stat cu profituri colosale( care sunt luate 80-90 % de stat ) . Pentru echilibrarea sistemului, statul sa finanteze statii de acumulatori ( cum a facut Bulgaria) , nu sa faca cel mai mare pret pentru populație . Piata OPCOM nu este o piata libera care funcționează in funcție de cerere si oferta ci este o piata puternic manipulata pentru profituri faraonice. Totul sub patronajul reglementatorului. Ministrul, chiar daca ar fi de buna cuviință, nu stie cu ce se mananca energia ….