Ministrul Energiei a semnat un proiect de energie regenerabilă pentru administraţia publică din Constanţa

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat contractul de finanţare pentru unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de producere a energiei din surse regenerabile dedicate autoconsumului în sectorul public, realizat cu sprijinul Fondului pentru Modernizare, prin Programul-cheie 1 – Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice.

Conform unui comunicat al Ministerului Energiei, valoarea totală a proiectului este de aproape 32,69 milioane lei, echivalentul a 6,57 milioane euro, finanţată integral din Fondul pentru Modernizare. Proiectul presupune instalarea unei capacităţi totale de 5,55 MW, cu o producţie medie anuală estimată la 7.710,128 MWh, destinată exclusiv autoconsumului instituţiilor publice din Municipiul Constanţa.

„Semnăm unul dintre cele mai mari proiecte de energie regenerabilă pentru administraţia publică din România, cu finanţare 100% nerambursabilă. Este o dovadă clară că România se îndreaptă spre independenţă energetică şi sustenabilitate, folosind la maximum oportunităţile oferite de Fondul pentru Modernizare. Acest proiect înseamnă economii la bugetul public al municipalităţii, poluare mai redusă şi un viitor mai sigur pentru cetăţeni. Aşa arată tranziţia energetică reală, cu rezultate măsurabile, nu doar promisiuni. Energia curată înseamnă şcoli mai sigure, spitale mai eficiente, primării care reduc cheltuielile şi reinvestesc în comunităţi.

Înseamnă aer mai curat pentru copiii noştri şi independenţă energetică pentru România. Iar prin Fondul pentru Modernizare, reuşim să aducem fonduri europene direct în inima comunităţilor locale, în proiecte cu impact pe termen lung. Nu ne oprim aici – ne dorim cât mai multe proiecte ca acesta, în toată ţara. Pentru o Românie care produce energia de care are nevoie. O energie sigură, ieftină şi curată”, a declarat Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Odată cu acest nou contract, bilanţul general al apelului pentru energie regenerabilă atinge 837 de contracte semnate de ministerul energiei cu instituţii publice, contracte în valoare totală de 2,179 miliarde lei, din care 1,9 miliarde lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

Capacitatea totală instalată este de 307,96 MW.

„Aceste investiţii oferă localităţilor şi instituţiilor publice oportunitatea de a construi şi exploata parcuri fotovoltaice, reducând semnificativ costurile cu energia. În multe cazuri, aceste capacităţi acoperă până la 70% din necesarul de energie al instituţiilor publice, de la iluminatul public la funcţionarea şcolilor şi spitalelor”, subliniază reprezentanţii ministerului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *