Ministerul Energiei va plăti 2,3 miliarde de lei furnizorilor, „cel târziu” săptămâna viitoare

Ministerul Energiei va face săptămâna aceasta, cel târziu săptămâna viitoare, plăţi către furnizorii de energie de circa 2,3 miliarde lei, care vor acoperi la zi compensările, a declarat, joi, ministrul de resort, Sebastian Burduja, în marja Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, citat de Agerpres.

„Schema este în vigoare până în martie 2025. Este adevărat, Comisia Europeană ne-a recomandat şi a recomandat tuturor statelor membre ca până în 2025 inclusiv să considere măsuri prin care aceste scheme să fie optimizate. Deci, în iarna aceasta nu se pune problema, din perspectiva Ministerului Energiei, să modificăm această schemă.

Schema, la pachet cu celelalte măsuri pe care statul român le-a luat în criza energetică, de exemplu, supra-impozitarea veniturilor excepţionale ale companiilor energetice, au adus bani la bugetul de stat. Suntem pe plus. Şi atunci noi periodic solicităm Ministerului de Finanţe să ne vireze aceste sume. Când ele nu au mai fost disponibile, din motive pe care Ministerul de Finanţe le poate clarifica, atunci am intervenit legislativ şi am dat o Ordonanţă de Guvern acum 3 săptămâni şi am găsit o soluţie prin care să luăm banii colectaţi din acea taxă de solidaritate care s-a aplicat acestor companii şi am găsit undeva la 3,2 – 3,3 miliarde de lei şi am putut să-i preluăm şi să-i direcţionăm către compensări, plafonări.

Drept pentru care, săptămâna asta sau cel târziu săptămâna viitoare, Ministerul Energiei va face plăţi de 2,3 miliarde de lei, ceva de genul acesta. Deci peste 2 miliarde de lei vor merge către furnizori şi vor acoperi, cel puţin la zi, tot ceea ce avem la Ministerul Energiei”, a explicat ministrul.

El a adăugat că la nivelul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei mai sunt facturi ce vor fi validate şi care vor ajunge la minister, drept pentru care, la rectificare, ME va cere „fondurile cuvenite” de la Ministerul de Finanţe pentru a putea să onoreze aceste plăţi.

Sebastian Burduja a menţionat că reprezentanţii ministerului au un dialog constant cu furnizorii, de 3 – 4 ori pe săptămână.

„Apreciez dialogul şi consider legitimă solicitarea furnizorilor. Nu-i vorba de o presiune, companiile acestea au susţinut practic diferenţa dintre preţul din piaţă şi preţul care este pe factura românului sau a companiilor româneşti la finalul unei luni. Şi atunci e normal să vină către statul român să aibă aceste sume compensate ex-post sau, conform legii, chiar cu 40% avans. Ministerul de Finanţe n-a reuşit să ţină pasul cu aceste solicitări.

Noi continuăm să ne facem treaba, ca Minister al Energiei, şi să susţinem importanţa onorării acestor datorii la zi, ca să degrevăm sistemul energetic, pentru că, dacă furnizorii nu au aceste sume disponibile, creează o problemă la distribuitori, creează o problemă la operatorul sistemului de transport, Transelectrica etc., pe tot lanţul, şi este important să o rezolvăm”, a precizat ministrul Energiei.

Totodată, acesta a menţionat că nimeni nu obligă furnizorii să cumpere gaz sau energie electrică la un preţ mare şi că ei trebuie să meargă în piaţă şi să cumpere la un preţ mai mic, drept pentru care şi compensările vor scădea.

„Şi sunt convins că putem discuta de furnizori de bună credinţă, care au înţeles mesajul meu şi mai ales al ANRE-ului, care e autoritatea care trebuie să-i verifice, că nu vom tolera niciun fel de abuzuri ale acestei scheme. Deci, compensările vor scădea şi cu siguranţă deja putem vedea lucrul acesta. E adevărat, plafoanele sunt cele pe care le cunoaşteţi şi care au dus la vreo 5 milioane de gospodării din România care au plătit factura la curent lunară în jurul valorii de 35 lei. Cred că e cea mai mică sau printre cele mai mici Uniunea Europeană, chiar raportat la standardul de trai al românilor”, a punctat Sebastian Burduja.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *