Minerii şi energeticienii de la CEO au obţinut o creştere salarială de 12% şi vouchere de vacanţă

Ministerul Energiei anunţă că, în urma discuţiei dintre reprezentanţii minerilor aflaţi în grevă şi conducerea companiei, personalul productive al CEO a primit o majorare salarială de 12% şi vouchere de vacanţă. Complexul caută reducerea altor costuri pentru a găsi bani şi mai mulţi pentru salarii.

Iată integral comunicatul Ministerului:

Ca urmare a situației generate de protestele extinse la carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia,  Ministerul Energiei a mediat astăzi o discuție între conducerea CEO și membrii comisiei de negociere a CCM de la nivelul CEO.

Precizăm că, la momentul actual situația Sistemului Energetic Național este normală, aportul cărbunelui în SEN fiind constant de peste 23%.

Menționăm totodată că la CEO există în vigoare un contract colectiv de muncă, agreat încă de anul trecut cu partenerii sociali, valabil până în luna martie 2020, cu obligatia de negociere anuala a sistemului de salarizare.

Ca atare, orice măsură privind creșterea veniturilor salariaților CEO, principala revendicare a protestatarilor, se poate face numai după ce sindicatele notifică oficial începerea negocierilor într-un cadru legal și, respectiv după reluarea programului de lucru în cariere.

Plecând de la această premisa, în cadrul discuțiilor de astăzi a fost analizat bugetul Complexului Energetic Oltenia pentru a se indentifica soluții pentru rezolvarea nemulțumirilor angajaților CEO.

Discuțiile au condus spre trei măsuri:

 

  1. Acordarea de vouchere de vacanță pentru angajații CEO începând cu 1 mai 2019
  2. Creșterea cu 12% a salariilor personalului din sectoarele de productie
  3. Analiza reducerii unor cheltuieli, altele decât cele salariale, pentru noi creșteri ale veniturilor angajaților CEO.

Cele trei măsuri vor fi cuprinse într-un document încheiat între parti, urmând ca după  ce negocierile vor fi demarate legal să se concretizeze în beneficii pentru salariații CEO ca anexă la contractual colectiv de muncă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *