Minerii din Valea Jiului devin interesaţi să se reconvertească în tehnicieni de turbine eoliene

Proiectul Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA) de reconversie profesională a minerilor din Valea Jiului începe să devină interesant pentru cei care muncesc în sectorul minier.

Proiectul Academiei pentru Surse Regenerabile și Distribuție a Energiei Electrice în Valea Jiului, promovat de RWEA, împreuna cu companiile din cadrul său cum ar fi Monsson – RESS și CEZ Romania, şi de Ministerul Energiei și Universitatea din Petroșani, a stârnit intreresul oamenilor din Vale. Astfel, chiar după momentul anunţării proiectului, 200 de oameni au dorit să afle detalii despre program, iar 50 dintre ei au fost prezenţi la Wind Open Day, eveniment derulat în septembrie în cadrul căruia au avut loc vizite în parcurile eoliene.

“Au fost deja interviuri organizate de Monsson în Valea Jiului. Au venit circa 50 de persoane, dintre care cel puţin 30 ar fi eligibili pentru a activa în sectorul eolienelor”, ne-a declarat Mihai Bălan, policy officer RWEA.

“Ştiţi deja cu toţii despre proiectul nostru de reconversie profesioala a persoanelor din Valea Jiului către sectorul regenerabil. Noi credem că faptele trebuie să rămână primul şi ultimul argument, aşa că ne-am suflecat mânecile şi ne-am asumat responsabilitatea de a crea o alternativă pentru aceste persoane. Oamenii trebuie sa aibă libertatea să îşi asume viitorul. Luna trecută am organizat o zi a porţilor deschise la parcurile eoliene, unde am avut invitaţi 50 de persoane din Valea Jiului si astăzi am vrut sa împărtăşim cu dumneavoastra o parte din emoţia acelei zile”, a spus Bălan, present la conferinţa “Energie cu responsabilitate”, organizată de publicaţia InvestEnergy.

“Academia își propune accesarea fondurilor disponibile prin Platforma pentru Regiunile Carbonifere în Tranziție, având in vedere ca pe parcursul duratei de implementare a proiectului, de 10 ani, este țintită reconversia a aproximativ 5.000 de specialiști in energie eoliana si 3.000 in distribuția de energie electrica pe an, pentru un total de pana la 8.000 de oameni.

Abilitățile tehnice și profesionale ale tehnicienilor din sectorul minier sunt ușor transferabile către sectoarele energiei regenerabile și al distribuției de energie, iar certificările obținute în urma cursurilor de formare si reconversie le vor permite acestora să lucreze în instalarea, operarea și mentenanța proiectelor regenerabile și a rețelelor electrice din toata lumea, cu beneficii salariale atractive”, arăta RWEA când a anunţat proiectul.

Centrul RESS – Renewable Energy School of Skills din Constanţa, care va fi „clonat” în Valea Jiului, a pregătit până acum circa 4.500 de oameni, la standarde internaționale (este membru GWO – Global Wind Organisation), cifră care îi include și pe cei pe care standardele îi obligă să revină la training în fiecare an pentru unele specializări. Aceștia asigură acum nu doar mentanţa celor 3.000 MW instalați în eolian în România, ci şi în afara ei, dezvoltând si un nou concept si termen, de navigatori-eolieni. „Peste 95% din specialiștii în regenerabile – preponderant energie eoliana – din România, lucrează pe baza de proiect în străinătate și revin lunar în România, generând venturi mult peste media zonelor din care provin” spunea şi Sebastian Enache, Director de Dezvoltare Monsson.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *