Hidroelectrica şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti au semnat miercuri un Memorandum de Colaborare pentru dezvoltarea proiectelor comune în domeniul cercetării şi dezvoltării, promovarea tinerilor şi perfecţionarea activităţii didactice, informează compania, potrivut unui comunicat de presă.
Memorandumul a fost semnat de Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica şi de Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al producătorului de energie, parteneriatul are ca scop principal crearea unui cadru de cooperare pentru dezvoltarea proiectelor comune în domeniul cercetării şi dezvoltării, promovării tinerilor, perfecţionării activităţii didactice şi formarea profesională a resursei umane, tehnologiilor inovative şi sustenabilităţii energetice.
„Împreună cu Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti vom construi un cadru favorabil colaborării între mediul academic şi cel profesional, iar impactul acestui parteneriat se va resimţi nu doar în îmbunătăţirea performanţei Hidroelectrica, dar şi în dezvoltarea unui ecosistem sustenabil de cercetare şi inovare. Suntem convinşi că aceasta este o colaborare pentru viitorul energiei din România şi în formarea unei noi generaţii de specialişti pregătiţi pentru provocările industriei energetice globale” a declarat Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica, în comunicatul citat.
Unul dintre obiectivele prioritare ale parteneriatului este facilitarea accesului studenţilor la mediul real de lucru din sectorul energetic. Studenţii vor avea oportunitatea să se implice în proiecte de cercetare şi dezvoltare în domeniul hidroenergiei, ingineriei energetice şi să participe la stagii de practică în cadrul Hidroelectrica.
Memorandumul prevede, de asemenea, programe de internship, burse de studii pentru studenţi şi schimburi de experienţă şi workshopuri tehnice. De asemenea, se vor organiza sesiuni de training şi specializare pentru inginerii Hidroelectrica susţinute de către cadrele didactice din Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
Compania îşi reafirmă astfel angajamentul faţă de educaţie şi sustenabilitate, dorindu-şi să contribuie la pregătirea viitoarelor generaţii de ingineri şi specialişti în domeniul energiei verzi.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România şi joacă un rol crucial în asigurarea stabilităţii sistemului energetic naţional, prin generarea de energie electrică verde şi prin managementul sustenabil al resurselor hidrologice.
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti este una dintre cele mai prestigioase instituţii tehnice de învăţământ superior.