Acţionarii Fondului Proprietatea au votat pentru listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti, a afirmat, marţi, Johan Meyer, directorul general al Franklin Templeton Bucureşti, într-o conferinţă de presă care a avut loc după Adunarea Generală Extraordinară şi Ordinară ale Acţionarilor FP.
„Am avut aprobarea acţionarilor la AGA şi practic acesta a fost un jalon foarte important în acest proces şi în istoria Fondului. 78% din valoarea netă aferentă activelor înseamnă o tranzacţie importantă nu numai pentru Fond, ci şi pentru BVB şi pentru România. De aceea este un rezultat mulţumitor. Poate că avem divergenţe de opinie atunci când vine vorba despre bursa de listare, dar întotdeauna trebuie să luăm decizii în interesul acţionarilor şi managerului Fondului pentru ca procesul să decurgă cum trebuie. Avem un mandat clar dat de acţionari ca listarea să aibă loc la BVB”, a declarat Johan Meyer.
Potrivit unui raport al FP, transmis Bursei de Valori Bucureşti, acţionarii Fondului au decis, în cadrul AGEA, aprobarea Punctului 3 de pe ordinea de zi a AGEA, respectiv „Aprobarea vânzării acţiunilor deţinute de Societate în capitalul social al SPEEH Hidroelectrica SA (Hidroelectrica), reprezentând până la 19,94% din totalul acţiunilor emise de Hidroelectrica, prin ofertă publică secundară având obiect acţiuni emise de Hidroelectrica, urmată de admiterea acestor acţiuni la tranzacţionare („Listarea”) doar la Bursa de Valori Bucureşti. Sumele de bani rezultate în urma vânzării parţiale sau integrale a pachetului de acţiuni în cadrul respectivei oferte publice secundare vor fi distribuite acţionarilor Societăţii sub forma unui dividend special în termen de 3 luni de la încasarea sumei respective de către Societate”.
Conform FP, prezenţa la adunare a fost de 59%. Votul pentru propunerea Ministerului de Finanţe privind listarea acţiunilor Hidroelectrica doar la BVB a fost votată de 72%. Împotriva listării duale au votat 57%.
Întrebat ce cantitate de acţiuni estimează că va fi listată, Johan Meyer a afirmat că nu poate face previziuni pentru că ne aflăm la „luni distanţă de acel moment zero”.