Marii consumatori de energie nu vor ca distribuitorii să cumpere electricitate de pe piața specială pentru ei

Asociaţia Marilor Consumatori de Energie din România (ABIEC) nu este de acord ca distribuitorii să poată cumpăra electricitate de pe PMC (Piaţa pentru Marii Consumatori), întrucât există riscul ca distribuitorii să revândă energia mai departe, se arată într-un comunicat al ABIEC, remis, luni, AGERPRES.

Asociaţia Marilor Consumatori de Energie din România a luat act de aprobarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nr. 65/31.03.2022 pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de contractare a energiei electrice de către clienţii finali mari şi îşi exprimă dezamăgirea cu privire la forma în care acest regulament a fost modificat.

Piaţa de energie electrică pentru clienţii finali mari, în forma în care aceasta există astăzi, este rezultatul exclusiv al modului în care a fost reglementată de ANRE.

Autoritatea nu a fost receptivă la opiniile grupului de lucru constituit în acest sens în perioada 2011 – 2012, prin urmare, Piaţa de energie electrică pentru marii consumatori (PMC) nu este funcţională şi nu s-a înregistrat nici măcar o singură tranzacţie de la înfiinţarea ei până astăzi, precizează reprezentanţii marilor consumatori.

„În acest sens, am sperat ca de această dată Autoritatea să manifeste mai multă deschidere faţă de nevoile participanţilor din piaţă pentru a o putea face funcţională, iar ABIEC împreună cu Asociaţia Producătorilor de Energie din România (HENRO) au lucrat pentru a propune un cadru de reglementare care să satisfacă nevoile ambelor categorii de participanţi la piaţă, producători şi consumatori, document care a fost transmis către ANRE. În urma publicării spre consultare publică şi ulterior a aprobării, de către ANRE, a regulamentului, constatăm cu stupoare că acestui document i-a fost, din nou, modificat sensul prin introducerea operatorului de transport şi de sistem, precum şi a operatorilor de distribuţie în poziţia de cumpărători asimilaţi marilor clienţi, deci beneficiari şi participanţi la piaţa în discuţie precum şi prin interdicţia adresată producătorilor de a publica oferte iniţiatoare care să conţină clauze ce le sunt favorabile, în timp ce toate observaţiile noastre reiterate în procesul de consultare publica au fost respinse”, se arată în comunicat.

Scopul iniţial al acestei pieţe era să fie destinată exclusiv consumatorilor finali energointensivi care folosesc energia electrică pentru a produce bunuri cu valoare adăugată mare şi foarte mare, companiile de distribuţie fiind clasificate diferit de legislaţia europeană, iar introducerea acestor companii în regulament depăşeşte obiectivul grupului de lucru interministerial constituit la iniţiativa Guvernului strict pentru această piaţă.

„Totodată, deşi proiectul Regulamentului prevede că este „interzisă revânzarea energiei electrice achiziţionate de către clienţii finali mari pe această piaţă”, nu a fost instituit niciun mecanism de control şi, eventual, sancţionare care să conducă la împiedicarea unor astfel de tranzacţii care în mod evident ar goli de conţinut întregul concept, atât timp cât, în realitate, distribuitorul nu este împiedicat de nimic să utilizeze energia electrică şi în alte scopuri decât consumul propriu având în vedere excepţia pe care regulamentul o prevede de la regula interdicţiei (fără sancţiune, după cum am menţionat anterior) de a revinde energia electrică achiziţionată de pe PMC: cu excepţia revânzării către afiliaţi pentru consumul propriu al acestora”, mai spun marii consumatori.

Această excepţie deschide calea pentru operatorii de distribuţie care fac parte dintr-un operator economic integrat pe verticală de a revinde energia electrică şi către un afiliat al său, fapt ce ar contraveni flagrant principiului unbundling-ului, potrivit căruia operatorul de distribuţie trebuie să fie independent, cel puţin în ceea ce priveşte forma sa juridică, organizarea şi procesul decizional, faţă de alte activităţi care nu au legătură cu distribuţia.

„În concluzie, nu înţelegem raţiunea pentru care distribuitorii ar beneficia de dreptul de a participa la această piaţă pentru un consum care, în realitate, este alcătuit din pierderile de energie electrică din elementele componente ale reţelei, precum şi din energia electrică preluată din reţea, dar nefacturată, spre exemplu, din cauza unor racordări ilegale sau a unor grupuri de măsurare defecte”, precizează comunicatul ABIEC.

Regulamentul, într-o formă complet diferită faţă de propunerea iniţială înaintată de producători şi clienţii mari industriali, este o recunoaştere a lipsei de importanţă şi a dezinteresului faţă de nevoie consumatorilor pe care ANRE îl manifestă faţă de industria românească, în contextul unor condiţii de piaţă dificile atât pentru consumatori cât şi pentru economia naţională şi cetăţenii României, punând în pericol locurile de muncă ale angajaţilor din întreprinderile mari şi contribuind la creşterea ratei şomajului, subliniază sursa citată.

„În consecinţă, solicităm tuturor autorităţilor competente – Parlamentul României, Ministerul Energiei, ANRE – reanalizarea de urgenţă a cadrului organizat de contactare a energiei de către clienţii finali mari cu drept de participare la PMC doar pentru consumatorii care utilizează energia electrică pentru a produce bunuri cu valoare adăugată mare şi foarte mare şi nu pentru acoperirea unor pierderi din reţea”, au mai spus marii consumatori.

Asociaţia Marilor Consumatori de Energie include cei mai mari consumatori de energie din România. Printre aceste companii se numără Alro Slatina, ArcelorMittal România, Liberty Galaţi, TenarisSilcotub şi Saint-Gobain România, care au un consum de energie de aproximativ 10% din totalul produs în România.

Aceste companii sunt angajatori direcţi pentru peste 20.000 de oameni şi sunt indirect responsabile pentru alte un milion de locuri de muncă ale companiilor contractoare.

Membrii fondatori plătesc anual peste 130 de milioane de euro la bugetul de stat şi la bugetele locale, au exporturi cumulate de peste un miliard de euro şi au realizat invesţii care depăşesc 1,5 miliarde de euro în România, având strategii de dezvoltare pe termen lung pentru operaţiunile locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *