30 aprilie a fost ultima zi de muncă a Marianei Gheorghe la Petrom, potrivit deciziei anunţate încă din luna ianuarie. De mâine, compania va fi condusă de Christina Verchere, o scoţiancă ce a muncit 19 ani în cadrul British Petroleum.
“Azi ne luăm la revedere de la Mariana Gheorghe, cea care a condus OMV Petrom în ultimii 12 ani. Îi mulțumim pentru implicare și îi suntem recunoscători că a reușit să transforme Petrom în ceea ce este azi”.
Acesta este mesajul care apare pe pagina de facebook a companiei petroliere.
Christina Verchere, care va împlini anul acesta 47 de ani, a fost preşedinte regional pentru Asia-Pacific în cadrul British Petroleum (BP) şi înainte de a se muta la Jakarta, a fost preşedintele şi CEO BP Canada Energy. Şi-a început cariera la BP în 1999. Verchere are un master în Economie de la Universitatea din Aberdeen şi a crescut în Hong Kong, Tokyo, SUA şi Marea Britanie.
Mariana Gheorghe a condus Petrom timp de 12 ani, din 2006. A schimbast trei “şefi” în acest timp. OMV, compania care a cumpărat de la statul român pachetul majoritar de acţiuni al Petrom în 2004, a fost condusă, pe rând, de Gerhard Ruttenstorfer, Gerhard Roiss şi, ulterior, Rainer Seele.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom.