Un client casnic a considerat că un furnizor de electricitate, în speța de față Enel, ar crea discriminări pentru că ar avea oferte mai bune pentru clienții noi decât pentru cei existenți. A făcut o sesizare către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Avem și răspunsul instituției.
Despre faptul că Enel, în încercarea de a câștiga clienți pe piața concurențială din afara zonelor sale de rețea, a venit cu oferte mai bune decât pentru cei pe care îi au deja clienți ați mai citit aici. Un cetățean a considerat însă că această practică de afaceri îl discriminează și, în acest sens, a adresat o petiție CNCD.
Mai jos aveți sesizarea făcută și răspunsul, dacă îl putem numi așa, al CNCD, pentru care am redactat de fapt această știre.
Sesizarea
Buna ziua,
Va scriu pentru a sesiza tratamentul discriminatoriu aplicat de ENEL ENERGIE MUNTENIA S.A. clientilor sai la incheierea noilor contracte pentru furnizarea de energie electrica.
Astfel, furnizorul are lansate 2 oferte, una pentru atragerea de noi clienti, considerabil mai avantajoasa, si una pentru clientii din portofoliu, mai dezavantajoasa.
Consider ca discriminatorie, neprincipiala si abuziva tratarea diferentiata a clientilor, urmarindu-se strict profitul societatii.
Nemultumirea mea a fost adresata si ENEL, a astepta un raspuns official (30 zile) este irealist, oferta este valabila in perioada 01-28.02.2021.
Cu respect,
Răspunsul
STIMATE DOMN/STIMATĂ DOAMNĂ,
Urmare analizării cererii dumneavoastră s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 11 din Ordinul nr. 144/2008, privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor la CNCD, potrivit cărora „(1) PETIŢIA PRIVIND ACTE SAU FAPTE DE DISCRIMINARE VA CUPRINDE:
A) NUMELE, DOMICILIUL SAU REŞEDINŢA PĂRŢILOR ORI, PENTRU PERSOANELE JURIDICE, DENUMIREA ŞI SEDIUL LOR. DACĂ RECLAMANTUL LOCUIEŞTE ÎN STRĂINĂTATE, SE VA ARĂTA DOMICILIUL ALES, UNDE URMEAZĂ SĂ I SE FACĂ TOATE COMUNICĂRILE PRIVIND SOLUŢIONAREA PETIŢIEI;
B) NUMELE ŞI CALITATEA CELUI CARE REPREZINTĂ PARTEA, IAR ÎN CAZUL REPREZENTĂRII PRIN AVOCAT, NUMELE ACESTUIA ŞI SEDIUL PROFESIONAL;
C) OBIECTUL PETIŢIEI;
D) ARĂTAREA MOTIVELOR DE FAPT ŞI DE DREPT PE CARE SE
ÎNTEMEIAZĂ PETIŢIA;
E) ARĂTAREA DOVEZILOR PE CARE SE SPRIJINĂ FIECARE CAPĂT DE
CERERE;
F) SEMNĂTURA.”
Aşadar, vă rugăm să formulaţi o sesizare care să respecte prevederile art. 11 din Ordinul nr. 144/2008, privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor la CNCD, SEMNATĂ OLOGRAF, precum şi prevederile articolului 7 din O.G. 27/2002, actualizată în vederea constituirii unui dosar şi să se înceapă astfel procedura de soluţionare a unei petiţii. Menţionăm că petiţia poate fi transmisă prin poştă la adresa Bucureşti, p-ţa W. Mărăcineanu, nr. 1-3, sector 1, prin fax la numărul 021 312 65 85 sau prin e-mail la adresa [email protected]
IN CONDIŢIILE ÎN CARE SESIZAREA/SOLICITAREA DUMNEAVOASTRĂ NU VA ÎNDEPLINI CONDIŢIILE MAI SUS ENUMERATE, POTRIVIT PREVEDERILOR LEGALE ÎN VIGOARE, ACEASTA SE VA CLASA.
Cu respect,