Majoritatea clienților casnici de energie electrică vor fi în piața concurențială la sfârșitul lunii iunie

La jumătatea acestui an, clienții casnici de energie electrică vor fi în majoritate trecuți în piața concurențială, potrivit estimărilor vicepreședintelui ANRE, Zoltan Nagy-Bege, făcute la o conferință pe teme energetice organizată de profit.ro.

Oficialul ANRE a oferit câteva cifre legate de cum a mers liberalizarea pieței de energie electrică pentru consumatorii casnici.

“Eliminarea prețurilor reglementate s-a făcut la 1 ianuarie. La acest moment, din cei 8,9 milioane de clienți casnici, circa 3 milioane erau în piața concurențială, deci o treime dintre clienți aveau un contract concurențial. După cinci luni, la sfârșitul lunii mai, alți 1,3 milioane de consumatori au semnat un contract concurențial, deci am ajuns la un procent de 48%. Avem o medie de circa 200-250.000 de contracte noi încheitate în fiecare lună, deci la sfârșitul lunii iunie vom avea peste jumătate din consumatorii casnici de energie electrică cu un contract concurențial semnat”, a explicat Zoltan Nagy-Bege.

El a amintit despre creșterile de preț pe care le vor resimți, la 1 iulie, consumatorii casnici care nu au semnat un contract concurențial și primesc în continuare energie electrică în regim de serviciul universal, despre care am informat și noi în extenso în ultima lună de zile. “Așa cum evoluează și prețurile din piața angro, și cele din piața cu amănuntul pentru consumatorii casnici sunt în creștere. La cei patru furnizori de ultimă instanță, creșterile pentru energia activă sunt undeva între 3% și 13%, ceea ce conduce la o creștere a facturii cu până la 7%”, a mai explicat oficialul ANRE.

Bege a mai spus că “în piață există oferte avantajoase pentru a se evita creșterea de preț de la 1 iulie, și la gaze și la energie electrică”.

Citește și:

Energia electrică se scumpește de la 1 iulie. Cât câștigați dacă alegeți acum cea mai bună ofertă concurențială

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *