Mai vor ruşii gazul din Marea Neagră? Lukoil a redus de 27 de ori investiţiile în unicul perimetru offshore din România

Grupul petrolier rus Lukoil a investit în 2016 doar 755 de milioane de ruble (12,4 milioane de euro) în dezvoltarea perimetrului Tridend X, din zona platoului continental românesc al Mării Negre, perimetru pe care îl explorează împreună cu firma românească Romgaz, potrivit datelor din raportul financiar al companiei aferent anului trecut.

Este adevărat că grupul petrolier a raportat o reducere a chestuielilor de capital pentru toate perimetrele unde desfăşoară lucrări de explorare în încercarea de a găsi noi rezerve de hidrocarburi. Investiţiile care au această destinaţie au scăzut, la nivel global, cu 7,2 miliarde de ruble (minus 3,3% faţă de sumele din 2015), dar în cazul perimetrului off-shore din România reducerea a fost dramatică.

Investiţiie din 2016, de 755 de milioane de ruble, sunt de peste 27 de ori mai mici decât cele raportate de Lukoil în 2015 (20,9 miliarde de ruble), pentru perimetrele off-shore pe care le operează în largul Mării Negre româneşti, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării voinţa ruşilor de a continua lucrările de explorare în unicul perimetru pe care îl mai au în zona off-shore a României.

Lukoil spune că, în 2016 banii au fost folosiţi pentru a reinterpreta datele seismice noi pentru perimetrul Trident X, obţinute în urma forajelor anterioare.

Anii trecuţi, Lukoil a primit de la statul român concesiunea a două perimetre petroliere în Marea Neagră, EX29 Est Rapsodia și EX30 Trident. În ambele, partenerii de concesiune erau PanAtlantic şi compania de stat românească Romgaz (aceasta din urmă cu câte 1o%), iar Lukoil Overseas este operator.

La mijlocul lunii februarie 2016, cele trei companii au anunțat că au decis să renunțe la explorarea perimetrului EX29 Est Rapsodia, pe motiv că resursele de hidrocarburi nu ar fi satisfăcătoare.”În acordul petrolier ce guvernează operațiunile aferente perimetrului Rapsodia, partenerii au efectuat toate demersurile prevăzute în oferta câștigătoare, atât sub aspect fizic, cât și valoric. Datele și informațiile obținute nu au îndreptățit partenerii să continue operațiunile petroliere într-o fază suplimentară, prin asumarea unui nou program de explorare”, au anunţat oficialii Romgaz.

De atunci, Lukoil, PanAtlantic şi Romgaz mai au concesionat un singur perimteru, EX30 Trident, pe care au promis că îl vor dezvolta. Prim-vicepreședintele Lukoil, Vladimir Nekrasov, i-a transmis ministrului român al Energiei, Victor Grigorescu, în aprilie 2016, că Lukoil va continua lucrările de explorare în perimetrul Trident.

Asta după ce, în toamna lui 2015, Romgaz anunța că lucrările la sonda de explorare LIRA 1X, finalizate în octombrie 2015, au dus la descoperirea unui important zăcământ de gaze, situat în sectorul românesc al Mării Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident, care ar putea Rezervele ar putea depăși 30 de miliarde de metri cubi, de circa trei ori mai mult decât consumul anual de gaze al României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *